Acțiunea a avut ca scop conștientizarea, de către populație, a importanței prevenției, prin monitorizarea glicemiei și a tensiunii arteriale, ale căror valori mari sau mici pot indica primele semne ale bolilor asociate diabetului.
Dr. Casiana Boru, Dr. Avram Cecilia și Dr. Mircea Onel au coordonat 17 studenți ai Facultății de Medicină, de la specializările asistență medicală generală, medicină în limba română, engleză și franceză.
Rectorul UVVG, prof. univ. dr. habil. Coralia Cotoraci: „Este importantă implicarea studenților, faptul că au răspuns <<prezent>> ca de fiecare dată, acțiunilor de prevenție și de conștientizare a stării de sănătate. Această activitate s-a desfășurat între programul de cursuri și stagii, ca să nu perturbam activitatea didactică”.
Decanul Facultății de Medicină, conf. univ. dr. Casiana Boru: „Ne bucurăm să organizăm din nou acest eveniment, doamna rector este deschisă întotdeauna pentru astfel de evenimente, care vin în întâmpinarea populației din Arad. Mulțumim pentru implicare studenților noștri, de la toate programele de studii”.
Lions Club, Adrian Cotoraci:
„De ziua internațională de prevenție a diabetului, noi, clubul Lions Arad, în parteneriat cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, am organizat o testare gratuită a glicemiei și măsurarea tensiunii arteriale. Organizăm aceste evenimente pentru că și noi suntem în slujba comunității, așa cum este deviza noastră : We serve”.
Arădenii au fost bucuroși de această inițiativă a UVVG și Lions. Noi sperăm că prin aceste acțiuni vom reuși să atragem atenția asupra prevenției bolilor, ca parte esențială a sănătății noastre. Este modul în care dăruim înapoi, comunității din care facem parte”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!