Ziua începe dis de dimineață, înainte de răsăritul soarelui, cu sacrificarea unui număr impresionant de porci, care vor fi pregătiți de mai multe echipe, conform obiceiuror fiecăruia. Printre alții, o echipă de la Curtici, condusă chiar de primarul Bogdan Ban și o echipă a Camerei de Comerț și Industrie a Județului Arad. Imediat după sacrificarea și pârjolirea animalelor, sunt luate mostre de carne spre a fi analizate, după care se trece la pregătirea bucatelor. Evident, șoricul se află la mare căutare, se degustă, se schimbă păreri, iar unii mai curajoși închină deja un păhărel.
Atmosfera de lucru este întreținută în permanență de artiști din toată țara, veniți în număr mare la Pecica. Este momentul în care se tranșează, se pun la foc jumerile, se macină carnea pentru cârnați, totul pe un fond sonor de glume și de bună dispoziție. Remarcăm prezența orașului Sânnicolau Mare și a lui Marcello Ionescu, care împreună cu echipa Asociației “Gătim împreună pentru o lume mai buna”, a venit să bucătărească în scop caritabil.
Gazda, Constantin Traian Igaș, fostul Ministru de Interne al României, participă activ, de la preparat produse tradiționale, la cântat alături de invitații săi, nume cunoscute, ca Aurel Tămaș sau Tinu Vereșezan. E gata deja balmoșul, preparat de ciobanii din Mărginimea Sibiului, purcelul la proțap, câteva ceaune cu tocăniță de picioare de porc și celebrul „szekely gulyas”, varza cu carne, gătită cu pricepere în toată Transilvania. Totul este însoțit, așa cum este normal aici, de pita de Pecica, un brand local ajuns recunoscut și omologat la nivel european.
Invitații continuă să sosească, grătarul sfârâie, atmosfera schimbându-se încet, încet, din una mai mult lucrativă în una mai mult de petrecere, căci la final despre asta e vorba, despre o petrecere dată în cinstea românilor și a României, de prepararea unor bucate tradiționale, de voie bună, de modul în care să te bucuri de o asemenea sărbătoare. La mulți ani, România!
Citiți principiile noastre de moderare aici!