ARAD. După cum cunoaşteţi, din ediţiile precedente, acest eveniment este legat de un moment important din viaţa sălbatică din Luncă şi anume „Înflorirea Mureşului”. În această perioadă, insectele numite „efemeride”, după o viaţă de 2-3 ani trăită sub pământ, sau mai exact în mâl, în stadiul de larvă, se transformă în adulţi care zboară cu zecile de mii la suprafaţa apei generând o adevărată explozie de viaţă.
În acest an, pe lângă deja cunoscuţii producători de produse tradiţionale care vor expune şi vor vinde produsele lor, în centrul atenţiei se vor afla partenerii ne-guvernamentali ai parcului. Aceştia vor organiza în cadrul evenimentului ateliere recreaţionale şi educative, legate de natură şi sport în aer liber, multe dintre ele fiind destinate copiilor. Programul zilei se va derula între orele 10:30 – 19.00, şi va conţine, printre altele: tiroliana; excursii călare; atelier de împletit nuiele; atelier de olărit; concurs de bicliclete pentru copii; acrobaţii pe bicicletă; concurs de tir; ateliere cercetăşeşti; teatru de păpuşi; Rangerul-artist – recital folk al angajatului parcului Oliver Goilean.
Parteneri
Partenerii Administraţiei Parcului Natural Lunca Mureşului la acest eveniment sunt: Cercetaşii României – Centrul Local Phoenix Arad, Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale Arădeanca, Asociaţia Bicicliştilor Amatori, Condor Club Arad, Rotary Club Arad Cetate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!