Dincolo de toate astea, ziua aceasta trebuia să fie despre polițiști. Despre cei pe care îi vedeți deseori în fotografiile făcute de reporterii aradon.ro fie la fața locului, la accidente, efectuând măsurători și stabilind cauzele accidentelor, fie la spargeri, luând amprente, fie la omoruri, încercând să reconstituie ultimele minute de viață ale victimelor. Și a fost despre ei… până la un anumit punct, când oameni politici ai momentului, invitați din bun simț la eveniment, au simțit nevoia să-și „picteze” adversarii politici – prezenți în sală – povestind pilde cu „dorei”.
Trebuie înțeles că în „bătălia” aceasta a puterii, doar oamenii politici câștigă. Nu câștigă nici polițiștii, nici pompierii, nici ceilalți angajați ai Ministerului Afacerilor Interne. Cel puţin până acum, mai mult au pierdut decât au câștigat. Au pierdut, de pildă, când Traian Igaș, ministru de Interne, a decis să dea afară mii de angajați ai MAI, pentru ca acum structurile care au fost lipsite atunci de personal să se confrunte cu un minus nemaiîntâlnit în ceea ce privește angajații.
În toate luptele purtate de „ei”, oamenii politici de la putere, au ieșit câștigători… tot ei. Iar polițiștii, pompierii și jandarmii și-au văzut în continuare de treabă. S-au prezentat la muncă, s-au prezentat la schimburi, au patrulat, au prins hoți, au prins criminali, au stins incendii, au ajutat populația „lovită” de inundații.
Datoria noastră, a colectivului www.aradon.ro este de a vă informa, de a vă explica cine, de ce, cum, unde și când. Cine a comis crima, de ce comis-o, cum a comis-o, unde a comis-o și când a comis-o. Răspunsurile vin întotdeauna de la ei: de la criminaliști, care efectuează o muncă minuțioasă la locul unei crime, și de la polițiști, care reconstituie „puzzle-ul” bucată cu bucată până când acesta capătă o formă și, în cele mai multe cazuri, toate acestea conduc la identificarea autorului.
Iar de ziua lor, polițiștii arădeni au decis că e momentul unei parade. Dincolo de traficul din oraș – care a fost complet dat peste cap -, polițiștii de la Rutieră, Ordine Publică, criminaliștii, „mascații” au decis „să se arate”, iar sute de arădeni s-au adunat în fața Primăriei Arad pentru a-i admira.
La mulți ani, polițiști arădeni!
Citiți principiile noastre de moderare aici!