Festivitatea a avut de toate: 200 de subofiţeri şi 75 de ofiţeri avansaţi în gradul următor, la termen, sau înainte de termen, şefi de inspectorate de poliţiei de frontieră, de pompieri, viceprimar, prefect, primar şi chiar un ministru, ce-i drept grăbit, Gabriel Oprea.
Ministrul Apărării Naţionale a ţinut un discurs de două minute în faţa poliţiştilor, în care a amintit că, pentru o scurtă perioadă de timp, a fost şi el Ministrul al Internelor şi i-a asigurat pe aceştia că: eu şi Vasile Blaga, ministrul Administraţiei şi Internelor, avem o relaţie foarte bună şi ne batem în Parlament pentru aceste instituţii .
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!