De 1 Mai, Primaria Arad a decis să lase ştrandul pe mâna tuturor şi să ofere arădenilor o zi a porţilor deschise la ştrand. Fără intrare pe bani, cu bazine umplute cu apă caldă, cu curăţenia la zi, cu şezlonguri de închiriat, cu salvamari, pentru ca arădenii să petreacă cum se cuvine. Din păcate, oferta Municipalităţii a fost anunţată printr-un comunicat de presă doar vineri, cu o zi înainte de Ziua porţilor deschise, aşa că foarte mulţi arădeni nu au ştiut că pe ştrand se poate intra, chiar şi în zona bazinelor, fără să scoţi un ban din buzunar.
Vechea poveste
Totuşi, sute de arădeni au venit încă de dimineaţă aici: adolescenţii au luat cu asalt bazinele, tinerii plaja înierbată de lângă, în timp ce vârstnicii au prefereat să se retragă la iarbă verde sau să joace o “tablă” la terasele deschise cu toate în zona bazinelor.
1 Mai a început însă extrem de prost pentru patronii firmelor situate în zona comercială. Doi, trei clienţi şi doar câţiva zeci de curioşi au ajuns în această zonă pentru a reface “promenada” atât de frumoasă de altădată. Foarte puţine dintre baruri îşi deschiseseră de dimineaţă uşile. Unii încă făceau curat în locaţiile lor. Comercianţii din apropierea zonei bazinelor au avut însă mult mai mult succes decât cei de la intrarea de pe podul Decebal, fluxul celor dornici de îmbăiere oprindu-se la un mic şi o bere aici. Nimeni nu se poate pune, însă, nici în acest an, cu Raţio, singurul restaurant care, în viziunea lui Claudiu Cristea, este orientat cu trebuie: cu faţa spre Mureş.
Doar până la 19.00
Pentru ca totul să le meargă şi mai prost, Primăria şi-a arătat generozitatea doar pe jumătate: a oferit arădenilor intrarea gratuită pe ştrand doar până la ora 19.00, oră de la care ar trebui să prindă viaţă barurile din zona comercială.
A.D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!