Sâmbătă, 14 septembrie, Crucea Roșie sărbătorește Ziua Primului Ajutor, un moment care subliniază importanța crucială a cunoașterii tehnicilor de prim ajutor în comunitățile din întreaga lume.
Într-o lume dinamică, în care evenimentele neprevăzute pot apărea la tot pasul, cunoașterea modului corect de a interveni poate face diferența dintre viață și moarte. Crucea Roșie Arad dedică această zi misiunii de a educa și de a instrui diverse grupuri din comunitate, aducând informația și practica primului ajutor mai aproape de oameni.
Fiecare dintre noi poate fi, la un moment dat, martorul unei situații critice, cum ar fi un accident, un stop cardiac sau o hemoragie severă. În acele clipe, fiecare minut contează, iar intervenția rapidă și corectă poate salva o viață.
Cursuri
Cursurile de prim ajutor se adresează tuturor, de la elevi ai școlilor arădene din toate ciclurile, la cadre didactice și mămici. De asemenea, oferirea sprijinului din partea voluntarilor noștri în cadrul diferitelor evenimente sportive locale sunt de o importanță deosebită. Chiar dacă în cadrul acestora nu instruiesc direct participanții, prezența lor la fiecare competiție subliniază importanța asistenței medicale de urgență si cunoasterea tehnicilor de prim ajutor în timpul competițiilor sportive.
Ceea ce face ca aceste cursuri, oferite de Crucea Roșie, să fie deosebite este experiența formatorilor. Majoritatea dintre aceștia sunt cadre medicale cu o vastă experiență în intervențiile de urgență, oameni care au aplicat manevre de resuscitare în situații reale. Aceștia nu predau doar teorie, ci împărtășesc experiențe trăite, conștientizând importanța fiecărei secunde în acordarea primului ajutor.
Studiile arată că o intervenție rapidă a unei persoane instruite poate dubla sau chiar tripla șansele de supraviețuire ale unei victime. Din păcate, de multe ori, oamenii ezită să intervină din lipsă de cunoștințe sau din teamă. Însă un simplu curs de prim ajutor poate transforma o persoană obișnuită într-un salvator.
Îndemn
”Imaginează-ți că te afli într-o situație în care cineva din jurul tău are nevoie urgentă de ajutor, dar tu nu știi ce să faci. Teama de a acționa este firească, dar de ce să rămânem neputincioși când avem la îndemână atât de multe resurse pentru a învăța să intervenim? Instruirea în prim ajutor nu doar că îți oferă cunoștințele necesare, dar îți dă și încrederea de a acționa. Nu este vorba despre superputeri sau despre a fi un expert medical. Este vorba despre instruire, pregătire și decizia de a acționa. În loc să aștepți ajutorul profesionist, poți face tu diferența într-o situație de criză. Primul ajutor este despre acțiune, nu despre a fi specialist. Este vorba despre curajul de a interveni și de a schimba o viață. Este suficient să îți dorești să te implici și să fii instruit corect.
Pe 14 septembrie, cu ocazia Zilei Primului Ajutor, te invităm să te gândești cum poți contribui la securitatea și sănătatea celor din jurul tău. Fii tu cel care schimbă statisticile și devino un erou al comunității. Nu lăsa frica să te oprească, alege să acționezi! Prin simplul fapt că te instruiești și te pregătești, devii parte din soluție. Fii eroul de care comunitatea ta are nevoie, pentru că primul ajutor ești tu!” – transmite dr. Beniamin Dragoș, președintele filialei județene de Cruce Roșie Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!