Autorităţile de frontieră maghiare au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, prin Punctul de Contact Artand, că în perioada următoare, pe teritoriul Ungariei, va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone în intervalul orar 31.10.2023- 01.11.22023 ora 23.00 (ora României).
Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că data pe 1 noiembrie se sărbătorește Ziua Tuturor Sfinților.
Restricţiile nu se referă la mijloace de transport care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, de animale vii, de produse alimentare perisabile sau supuse unui anumit regim de temperatură.
Șoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea restricţiei de circulație pe drumurile publice din Ungaria.
“Precizăm faptul că, în acest interval de timp, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale. Autorităţile de frontieră din cele două state vor ține permanent legătura, în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la ridicarea restricțiilor de circulație pentru automarfare pe teritoriul Ungariei, controlul de frontieră să se desfășoare operativ (ex. folosirea la capacitate maximă a arterelor existente, suplimentarea de personal la controlul automarfarelor)”, informează Poliția de Frontieră.
Recomandări
La ridicarea restricţiilor, Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.
De asemenea, se recomandă consultarea aplicaţiei Trafic on-line dezvoltată si pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.
Trimite articolul
XTraducere incorecta !!! Tuturor mortilor este ziua 1 Noiembrie !
-
Ziua Sfinților sau Ziua Tuturor Sfinților (abreviată ca Tuturor Sfinților; latină Festum Omnium Sanctorum) este o sărbătoare creștină, o zi de comemorare a sufletelor mântuite, care este sărbătorită de lumea creștină catolică la 1 noiembrie.Din punct de vedere ecleziologic, este sărbătoarea Bisericii slăvite (ecclesia triumphans în latină). Cei care sunt încă în viață reprezintă „biserica care luptă” (ecclesia militant), cei care au murit deja și se află în purgatoriu sunt „biserica care suferă” (ecclesia patiens), iar cei mântuiți reprezintă „biserica triumfătoare” (ecclesia triumphans). Sărbătoarea, a apărut pentru prima dată în timpul Papei Grigorie ca o zi de amintire. În timpul Împăratului Franc Ludovic cel Cuvios în 835, cu permisiunea Papei Grigorie, acesta a recunoscut deja oficial noua sărbătoare. Potrivit tradiției, o sărbătoare universală. Papa Grigorie a făcut-o. Sărbătoarea bisericilor creștine catolice și ortodoxe este sărbătoare publică în Ungaria din anul 2000.
Nu trebuie confundată cu Ziua Morților, ecleziologic sărbătoarea Bisericii suferinde (latină ecclesia patiens), pe care biserica o ține din anul 998 în ziua următoare, 2 Noiembrie, pentru credincioșii care au murit, dar nu au decedat încă. Au câștigat mântuirea, dar care suferă în purgatoriu. -
Greșești. Traducerea e corecta. Ziua morților este pe 2 Noiembrie consulta calendarul catolic. .
-
Este Ziua Morților și Sărbătoarea Tuturor Sfinților.
-
Mai informează-te, Gustirom
-
Ziua tuturor mortilor este 2 Noiembrie!