Copiii grădiniţei cu program prelungit nr.15 Arad au sărbătorit împreună cu cadrele didactice Ziua Verde a Eco-Şcolilor, în cadrul programului mondial desfăşurat de unitate, „Eco-School 2011”, sub coordonarea Centrului de Geoecologie, Bucuresti.
Activitatea a avut un scop dublu, întrucât, cu această ocazie a fost sărbătorită şi acordarea distincţiei „Steagul Verde”, unitatea şcolară intrând, astfel, din acest an, în rândul Eco-Grădiniţelor. La eveniment au participat invitaţi din partea Parcului Natural „Lunca Mureşului, ing. Hac Paul, A.P.M.Arad – Şerban Diana şi Miculiţă Carmen şi din partea S.C.Remat Arad S.A. – director comercial, Pelok Robert. Cu acest prilej, directorul grădiniţei Alecu Marinela a prezentat invitaţilor şi părinţilor puncte importante din cadrul programului ecologic desfăşurat în ultimii doi ani şcolari în unitate, iar prof. Don Olimpia şi Moler Camelia au susţinut un microrecital cu specific ecologic împreună cu cei mici.
La plantat de pomi
În partea a doua, micuţii ecologişti au plantat un pomişor în zona din jurul grădiniţei, dovedind dragoste dar şi responsabilitate pentru natură şi protejarea ei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!