Bărbatul care, în luna mai, a ameninţat doi poliţişti din Arad, către unul spunând că îl va omorî, şi-a primit sentinţa finală. În primă instanţă, inculpatul Florin Crişan a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei, recunoscând faptul că a ameninţat poliţiştii, dar şi faptul că a refuzat să îi fie recoltate probe biologice. Drept urmare, cu acordul pe masă, judecătorii de la Judecătoria Arad au decis să îl condamne pe Crişan la un an şi nouă luni de închisoare cu suspendare. Dar nu injuriile şi ameninţările aduse poliţiştilor au fost pedepsite, ci faptul că inculpatul a refuzat să dea sânge pentru a-i fi stabilită alcoolemia. „Condamnă inculpatul Crişan Florin la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz recoltare probe biologice. Condamnă inculpatul Crişan Florin la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. Contopeşte pedepsele stabilite în sarcina inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care se va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, adică un spor de 3 luni, inculpatului fiindu-i stabilită pedeapsa rezultantă de 1 an şi 9 luni închisoare”, se arată în sentinţa Judecătoriei Arad. Simţindu-se nedreptăţit de această sentinţă, Florin Crişan a decis să o atace la Curtea de Apel Timişoara. Însă nici această instanţă nu i-a dat dreptate. Judecătorii de pe Bega au decis, în 25 septembrie, să respingă, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei Judecătoriei Arad. Iar această decizie este definitivă şi nu mai poate fi atacată.
Filmul întâmplării
Incidentul care a dus la acest dosar a avut loc în luna mai, pe o stradă din Arad. Conform unor martori, suspectul ar fi condus propria mașină în stare de ebrietate, când a fost oprit pentru control. Individul ar fi încercat să fugă de polițiști, dar a fost blocat în trafic. Agenții susțin că șoferul ar fi încercat astfel să câștige timp pentru a schimba locul cu iubita lui, însă nu a mai avut vreme pentru că polițiștii l-au oprit imediat. Florin Crişan a refuzat să sufle în aparatul alcooltest și a devenit recalcitrant, astfel că agenții l-au încătușat și au vrut să îl transporte la spital. Pe drum, în mașina poliției, polițiștii au fost amenințați cu moartea, dovezile video fiind depuse la dosar împreună cu plângerea penală pentru ultraj. Suspectul i-a amenințat explicit pe agenți că îi va ucide cu câte 15 lovituri de cuțit, atât pe ei, cât și pe familiile acestora.
Citiți principiile noastre de moderare aici!