ARAD. Mercea Sorin, zis „Zof”, concubina acestuia, precum și Herța Adrian și Moisă Mihai Darius au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru tulburarea ordinii și liniștii publice în urma scandalului din parcarea supermarketului situat la ieșirea din Arad spre Vladimirescu, de la sfârșitul lunii octombrie a anului trecut, ce i-a avut drept protagoniști. În 10 aprilie 2019, Judecătoria Arad a dispus începerea judecății în această cauză.
„Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul dat în dosarul penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, prin care au fost trimişi în judecată inculpaţii Moisă Mihai Darius, Herţa Ionel Adrian, Mercea Sorin Ioan şi Pop Carmen Smaranda, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de art.371 Cod penal şi de asemenea legalitatea administrării probelor şi efectuării actelor de către organele de urmărire penală. În temeiul dispoziţiilor art. 345 alin. 1 Cod procedură penală respinge excepţiile invocate de inculpaţii Mercea Sorin Ioan şi Pop Carmen Smaranda, prin apărător ales, în procedura de cameră preliminară. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii Moisă Mihai Darius, Herţa Ionel Adrian, Mercea Sorin Ioan şi Pop Carmen Smaranda. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 10 aprilie 2019”, se arată în soluția Judecătoriei Arad. Contestația formulată de „Zof” și concubina lui a ajuns pe masa Tribunalului Arad. Instanța a decis astfel în 14 mai: „Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorii inculpaţi Mercea Sorin Ioan şi Pop Carmen Smaranda, împotriva încheierii penale din 10.04.2019, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Arad. Definitivă”.
Și scandalul
Anul trecut, în 21 octombrie, în jurul amiezii, în parcarea supermarketului Real, între cei patru – Mercea Sorin zis „Zof” și concubina sa pe de o parte, și Herța Adrian și Moisă Mihai Darius, de cealaltă – s-a iscat un scandal pe fondul unui conflict mai vechi. Patru echipaje de Poliție și un echipaj medical din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Arad au fost solicitate la fața locului. Toți patru au fost amendați cu câte 1.000 de lei de către polițiști și niciunul nu a dorit să depună plângere penală. La acea dată, IPJ Arad remitea următoarea informare: „În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cu privire la evenimentul din data de 21 octombrie, care a avut loc în parcarea unui hipermarket din municipiu, a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice. În baza probatoriului administrat, a fost dispusă reținerea pe baza de ordonanță a celor implicați în evenimentul antemenționat. Astfel, trei bărbați și o tânără au fost reținuți de polițiști, urmând ca la expirarea duratei măsurii, sub coordonarea procurorului de caz, să fie prezentați magistraților Judecătoriei Arad, cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice. Se continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale”.
Moisă Mihai Darius nu este la prima abatere. El a fost reținut în anul 2009 de procurorii DIICOT Arad pentru infracțiuni comise împreună cu cei din clanul „Împăratul”, iar în 2011 a venit și condamnarea definitivă pentru el: 8 ani și 7 luni de închisoare. După ce și-a executat pedeapsa el a fost eliberat din penitenciar.
Mercea Sorin se află în prezent în penitenciar unde execută o pedeapsă de 2 ani și 4 luni pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în urma unui accident rutier în care a fost implicat în anul 2013.
Citiți principiile noastre de moderare aici!