Locuitorii blocurilor de la Polivalentă, dar și arădenii care trec prin zonă, se întreabă de ce municipalitatea a oprit funcționarea fântânii arteziene tocmai pe timpul verii. Oamenii spun că de aproximativ două luni fântâna este secată, deși nu au văzut nicio activitate care să sugereze că s-ar executa lucrări de întreținere. Pentru că acesta este motivul invocat de reprezentanții Primăriei când au fost întrebați de Jurnal Arădean și Aradon despre situația fântânii. ”Pompele au fost oprite pentru a fi curățate”, ne-au răspuns sec oficialii, fără a preciza când fântâna va fi repusă în funcțiune.
”Este de neînțeles de ce nu au făcut astfel de lucrări primăvara, înainte de a se porni pompele. S-au trezit să oprească apa tocmai în sezonul cald. Fântâna este seacă de vreo două luni, dar nici nu am văzut muncitori care să facă ceva. Probabil că va trece vara fără să o mai pornească”, ne-a spus o locatară nemulțumită.
Unii locuitori cred că, de fapt, Primăria a oprit pompele pentru a economisi energia electrică, sistemele având un consum destul de ridicate.
Zona Polivalentă, fără arteziană
Zona Polivalentă, fără arteziană
În plină vară, fântâna arteziană din zona Polivalentă e oprită, invocându-se lucrări de întreținere, dar care nu se văd la fața locului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
1
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
4
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!