„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat marți, 20 august a.c., decretul de decorare post-mortem a alpinistului Zsolt Török. Astfel, în semn de înaltă apreciere și recunoaștere pentru importantele performanțe sportive obținute de-a lungul timpului, pentru determinarea și pasiunea cu care și-a desăvârșit poziția de alpinist la nivel național și internațional, precum și pentru contribuția semnificativă adusă sportului românesc, Președintele Klaus Iohannis a conferit post-mortem Ordinul Național -Pentru Merit- în grad de Cavaler alpinistului Zsolt Torok”, transmite Administrația Prezidențiale.
Decorația va fi prezentată oficial în cadrul ședinței festive a Consiliului Local Municipal Arad, joi, 22 august.
Citiți principiile noastre de moderare aici!