Expoziţia cuprinde lucrări plastice inspirate din folclorul românesc, „de bine” sau „de rău”, din baladele populare, obiceiuri, descântece, farmece de judecată, vise, ursite şi mituri din cele multe cunoscute şi puţine originale. Sub titlul dat de „Farmecul Baladei”, expoziţia este dragostea fără margini pentru „ţările mele”, cum spune artistul: Ţara Zarandului, Ţara Oaşului, Ţara Codrului şi Ţara Maramureşului. Este o invitaţie de a porni la drumeţia imaginară a baladelor, legendelor şi „rupturilor” de locul natal, înmănunchind oameni şi locuri care au fost şi care vor fi. Desenele arată echivalenţe fericite ale versului popular, venit prin grai-viu.
Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 7-21 iunie a.c.
Citiți principiile noastre de moderare aici!