Drept urmare, „indisciplinatul” viceprimar de la Gurahonţ, Ioan Mustea, a fost demis din funcţia de preşedinte al PSD-ului local, urmând să se facă demersuri pentru excluderea sa din partid.
„Biroul Executiv Judeţean nu poate decide excluderea, aceasta trebuind să fie solicitată de către organizaţia de bază. L-am demis din funcţie, iar în locul lui se va ocupa de organizaţie, până la organizarea de alegeri, vicepreşedintele care se ocupă de zonă, Vasile Lazăr.
Aceeaşi măsură am luat şi la Târnova, preşedintele PSD-ului local, Ionel Băţălărean, fiind demis” , a declarat preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar, ferm decis să pună în aplicare hotărârea conducerii centrale a PNL de a interzice colaborarea, la orice nivel, cu PDL. Hotărâre pe care cei doi în cauză au ignorat-o, votând, în Consiliul Local, alături de consilierii democrat liberali.
JA-S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!