Revine la Arad alături de pianistul concertist al Filarmonicii, Sorin Dogariu şi completează împreună una din serile de vârf ale stagiunii, în care programează partituri pe gustul şi placul iubitorilor muzicii.
Programul concertului de joi, 17 martie, de la ora 19, cuprinde „Imperialul”- Concertul nr. 5 în mi bemol major pentru pian şi orchestră de Ludwig van Beethoven şi versiunea orchestrală a „Carnavalului” lui Robert Schumann.
Creaţie de culminaţie a muzicii romantice pentru pian, „Carnavalul” renaşte în secolul XX odată cu versiunea simfonică creată de cei mai mari orchestratori ruşi ai timpului. Alexandr Glazunov, Nikolai Rimski Korsakov, Anatoli Liadov şi Alexandr Cerepnin vor fi cei care vor rescrie în 1910 „micile scene pe patru note” pentru aşteptata producţie de balet a lui Serghei Diaghilev, conferind celor 21 de numere ale suitei o dimensiune timbrală şi coloristică nebănuită. La un secol de la apariţia versiunii orchestrale a Carnavalului, Misha Katz prezintă partitura simfonică la Arad, alăturând-o „Imperialului” , cel mai avangardist concert instrumental al începutului de secol XIX.
Codruţa Dogaru
Citiți principiile noastre de moderare aici!