De această dată, sub genericul „Marşul deşteptării”. Cei circa 30 de participanţi, „blindaţi” cu lozinci împotriva lui Traian Băsescu, PDL şi administraţia locală, s-au limitat la a scanda, pe tot traseul „arădeni, treziţi- vă !” şi la cântarea unei strofe din „Deşteaptă – te, române !”. aceasta, inclusiv în faţa jandarmilor din faţa Palatului Administrativ, cu care, de această dată, nu au avut niciun fel de dialog. La rândul lor, jandarmii nu le-au avut treaba, ci doar s-au postat la intrarea pe platou, pentru a le bara accesul. Pe tot traseul, ceasurile deşteptătoare, de diferite forme şi mărimi, pe care le purtau în mâini, au ţârâit încontinuu. „Aşa cum am promis, vom continua să ne ocupăm, la modul pamfletar, însă, totodată, extrem de serios, de cei care cred că aradul şi România le aparţin”, a declarat Virgil Florea, unul dintre iniţiatorii asociaţiei.
„Marsul desteptarii” la „Arad - Km 0”
ARAD. Asociaţia „Arad- Km 0”, înfiinţată de către protestatarii arădeni, în colaborare cu cei de la bucureşti, din Piaţa Universităţii, a organizat, ieri, un nou marş pe ruta Teatrul Ioan Slavici – Podgoria şi retur.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Pe 26 și 27 aprilie arădenii sunt invitația o excursie aniversară a celor de la „Veniți cu Noi!”, marcând 40 de ani de existență.
Local
Înlocuirea pavajului cu plăci de granit a reînceput. Șantierul a fost deschis și se lucrează pe sensul de mers dinspre Podgoria înspre Teatru pe partea dreaptă.
Local
Este vorba despre un bărbat de 34 de ani, din Macea, care a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce stropea camioneta cu combustibil, incendiind-o ulterior.
Local
Unul dintre ei va sta 9 ani în spatele gratiilor, iar celălalt va sta șase ani și jumătate. Amândoi au fost prinși în ianuarie cu câteva kilograme de canabis.
România
Candidatul AUR, George Simion, continuă să fie primul în cursa pentru primul tur al alegerilor prezidențiale arată un sondaj de opinie realizat pentru HotNews în perioada 17 – 22 aprilie. Totuși, el a mai pierdut din votanți și micșorează decalajul față de orice adversar.
România
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General în dosarul în care este acuzat, printre altele, de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale. Procurorii Parchetului General au decis, joi, prelungirea cu încă 60 de zile a controlului judiciar în cazul lui Călin Georgescu, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Local
Aproape 350 de elevi de clasele a VII – XII se întrec, zilele acestea, la Arad, unde iau parte la a 43-a ediție a Olimpiadei Naționale de Geografie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!