În opinia sa, acele derapaje se repercutează profund negativ în unele dintre statele componente în care partide afiliate la PPE au ajuns să deţină puterea.
Capitalism sălbatic
„În România, PPE face eforturi disperate de a se menţine la putere, prin PDL, escamotat în ARD. Această mixtură nu înseamnă deloc dreapta europeană, precum pretinde, ci capitalism sălbatic, concentrarea tuturor resurselor de către grupuri de interese şi adâncirea decalajelor între bogaţi şi săraci. De-a lungul istoriei, liberalismul a fost singurul care a promovat egalitatea de şanse, concept vehiculat de către PDL şi de către unii dintre actualii lideri ai Uniunii Europene doar ca pretext pentru acapararea puterii, pentru că, de fapt, acesta nu mai există în concepţia lor. Gogoriţa lansată de către Băsescu şi acoliţii săi, cum că USL ar promova antieuropenismul, este o minciună mai mare decât istoria, iar cum minciuna are picioare scurte, pe 9 decembrie se va vedea că românii nu se mai lasă minţiţi şi amăgiţi. De la aderarea la Uniunea Europeană şi până acum, România a fost tratată ca un membru de rangul doi sau trei, deoarece Băsescu şi clica lui au acceptat orice, servind interesele unor personaje care discreditează familia politică din care fac parte, discreditează însăşi ideea Europei Unite”.
Caviar, prin reprezentanţi
Deviza sabotorilor Europei Unite nu diferă cu nimic de cea a dictatorilor Uniunii Sovietice: caviarul este un aliment pe care poporul îl consumă prin reprezentanţii săi. Cei care li se supun sunt catalogaţi ca reprezentanţi ai statelor pe care ajung să le stăpânească, prin minciună şi fraudă, în ciuda faptului că popoarele lor nu îi mai vor. Iar ei, la scară naţională, practică aceeaşi strategie. USL vrea să îndrepte această stare de lucruri şi, reprezentând România, ca membru egal între egali, să contribuie la repunerea în drepturi a conceptului de Europă a naţiunilor, promovată de către De Gaulle şi nu numai” .
Democraţia participativă
În cadrul Uniunii Europene, USL vrea să promoveze democraţia participativă, întărind rolul parlamentelor naţionale, aşa cum prevăd, de fapt documentele Uniunii, nu reducându-le aproape de zero, cum încearcă unii dintre popularii ajunşi la cârmă. Pe plan naţional, USL va schimba Constituţia, în aşa fel încât sistemul de alegere a parlamentarilor să fie cât mai aproape de democraţia participativă, iar în Parlament să ajungă cei votaţi direct de către cetăţeni. Totodată, însă, cetăţenii trebuie să aibă puterea de a-i revoca pe cei aleşi, deîndată ce se va dovedi că aceştia nu respectă programul pe baza căruia au fost aleşi. De 23 de ani, toţi cei care au ajuns la putere în România au promis acest lucru, dar nu s-au ţinut de promisiune. Acum, însă, în contextul în care România trebuie să fie o voce dinstinctă în Uniunea Europeană, acest lucru a devenit un imperativ, pentru că, din păcate, actualul sistem politic din România permite abuzuri, permite preluarea puterii de către o clică, permite reprimarea abuzivă şi brutală a drepturilor cetăţeneşti. Permite, lucru de neimaginat, păstrarea puterii de către o oligarhie, chiar dacă aceasta a pierdut alegerile. Personal, ca senator USL, voi reînnoda legăturile cu oamenii politici din Marea Britanie cu care am colaborat multă vreme, în încercarea de a veni cu propuneri de iniţiative privind sistemul legislativ şi, mai ales, asigurarea separării puterilor în stat. Pentru că tot răul cu care se confruntă România la ora actuală de aici porneşte: de la acapararea instituţiilor statului de către cercuri mafiote, care deţin puterea sfidând voinţa populară”, conchide Ovidiu Marian. JA-I.E.
Crin Antonescu îl susţine
Crin Antonescu: „Îl avem pe domnul senator Ovidiu Marian, care este preşedintele Comisiei de buget-finanţe şi în acest moment, care va candida la Arad în colegiul său. Cred că va fi în competiţie, între alţii, şi cu Mihai Răzvan Ungureanu. Domnul Ovidiu Marian este un personaj suficient de cunoscut, e un om care nu are nicio problemă de reputaţie, e un om cu care Partidul Naţional Liberal nu a avut polemici… şi care de când suntem împreună a fost un coleg cât se poate de corect şi suntem cu toţii de acord că este un om cu care n-avem niciun fel de problemă, ba chiar suntem onoraţi să fim colegi”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!