Predestinat muzicii, chiar şi prin numele pe care-l poartă, maestrul, arădeanul Gheorghe Flueraş reprezintă o „piesă”, un „exemplar” de patrimoniu al României.
Fondator al mai multor coruri în Arad dar şi în Ungaria: Corul Băncii Naţionale, Corul „Armonia” al Catedralei Ortodoxe, Corul Liceului de Artă, Corul „Lira”, Corul „Emil Monţia”- alături de care a cunoscut apogeul creaţiei artistice, dirijor adjunct al celebrului Cor „Madrigal”, maestrul Gheorghe Flueraş a trasat o traiectorie luminoasă în arta dirijorală arădenă şi naţională.
În perioada 1980-1986 Gheorghe Flueraş a deţinut funcţia de director al Filarmonicii de Stat din Arad, iar rodul activităţii sale didactice dar şi de culegător de folclor s-a adunat în câteva publicaţii.
Domnia sa este una dintre personalităţile „privilegiate”, care au avut şansa recunoaşterii valorii sale de către contemporani. Distincţiile şi premiile acordate de la cel mai înalt nivel al României, dar şi al Ungariei, ca şi de exigente jurii naţionale şi internaţionale constituie dovezi ale împlinirii destinului artistic al muzicianului.
Vineri, 17 decembrie, la ora 13, maestrul Gheorghe Flueraş este invitatul Bibliotecii Judeţene la proiectul Personalităţi arădene şi se va întâlni cu publicul arădean.
La cei aproape 80 de ani, maestrul Gheorghe Flueraş este o prezenţă plină de viaţă, de spirit, tonică şi fermecătoare.
JA-V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!