Proiectul îşi propune promovarea tradiţiilor din diverse zone ale ţării prin realizarea unei expoziţii online – ,,Romanii – între tradiţie şi modernitate”. Prin intermediul paginii web cu acelaşi nume, 360 de elevi din şcolile participante îndrumaţi de profesori au realizat o muncă de cercetare pentru a-şi prezenta cât mai bine tradiţiile şi obiceiurile din zonele natale. La Arad, profesoarele Gheorghiţa Odină, Diana Achim, Simona Crâsnic, Corina Knapek şi Diana Brade, împreună cu cei 32 de elevi de gimnaziu şi liceu implicaţi, au finalizat cu succes etapa a II-a a proiectului, realizarea materialelor pentru expoziţia online (1 aprilie-1 iunie).
Pentru a marca acest moment, elevii de la gimnaziu şi Asociaţia Culturală PRO ARTA, sub îndrumarea doamnelor profesoare Diana Brade şi Ruxandra Maghiş, au realizat o expoziţie de obiecte tradiţionale, costume populare şi fotografii. Obiectele au fost aduse de către elevii şi chiar profesorii şcolii, iar fotografiile de către membrii Foto Club Arad.
JA-V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!