Datorită faptului că la premieră locurile din sală s-au dovedit insuficiente, cei care nu au reuşit să vadă încă spectacolul „Tovarăşul de drum”, primul din întreaga lume care îmbină tehnica imaginilor 3D cu cea a teatrului de animaţie pot s-o facă duminică, 20 martie de la orele 11.
Cei mici şi cei mari sunt aşteptaţi să afle povestea lui Johann, un băieţel al cărui destin ia o întorsătură tragică atunci când îşi pierde părinţii şi sora. Ca în toate basmele lui Hans Christian Andersen, după ce micuţul Johann trece printr-o serie de aventuri periculoase, este răsplătit cum se cuvine pentru curajul şi bunătatea sa.
Vă reamintim că „Tovarăşul de drum” poate fi văzut doar cu ochelari speciali cu lentile colorate. Premiera acestui spectacol a avut loc în 13 martie, iar reacţiile celor din sală au fost pozitive, producţia reuşind să entuziasmeze atât copiii cât şi adulţii.
„Tovarăşul de drum” este prima producţie din proiectul european Vagabondaj, proiect în care este implicat Teatrul de Marionete Arad, Teatrul de Păpuşi din Belfort, Franţa şi Compania Karromato din Praga, Cehia. Regia acestui spectacol este semnată de Radu Dinulescu, iar personajele, decorurile şi coloana sonoră sunt realizate de Armand Richelet Kleinberg. Din distribuţie fac parte actorii Cristian Bordaş, Carmen Mărginean şi Adina Doba. Scenografia şi marionetele sunt realizate de Nelu Pitic, sonorizarea aparţine lui Dorel Parfeni, iar aranjamentul de lumini lui Cornel Dume.
Biletele pentru spectacolul „Tovarăşul de drum” pot fi cumpărate de la casa de bilete a Teatrului de Marionete Arad, iar preţul unui bilet este de 6 lei.
JA-V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!