Pregătirile au început din timp prin confecţionarea decorurilor pentru „Lumea poveştilor”, punctul de noutate şi de referinţă al acestei ediţii, repetiţiile coriştilor şi ale dansatorilor ori pregătirea spaţiilor pentru expoziţii. Tot anticipat acestei zile, Catedra de educaţie fizică a organizat turneul de fotbal – ciclul primar „Cupa Aurel Vlaicu”
Foşti elevi sau profesori ce revin cu drag, viitori elevi ce păşesc cu emoţie, actuali elevi însoţiţi de părinţi ce străbat cu mândrie holurile şcolii, oficialităţi, au însufleţit din nou această şcoală în zi de sâmbătă.
La intrare au fost întâmpinaţi de copii îmbrăcaţi în costume populare în cadrul expoziţiei etnografice realizate de Catedra de limba română. În holul de legătură au fost invitaţi în lumea poveştilor, fiind însoţiţi de prinţi şi prinţese, de zâne şi vrăjitoare… din clasele III C, IV C ori VI D.
În sala de sport, cei mai talentaţi artişti au fost îndelung aplaudaţi de numeroşii spectatori prezenţi.
Toate sălile forfoteau de veselie şi de emoţie, fie că erau serbări sau spectacole, fie că erau proiectii istorice, proiecţii în limba engleză, concursuri în limba maghiară sau germană, expoziţii şi activităţi ecumenice, experimente în cabinetele de fizică sau de chimie, prepararea salatei de fructe în cabinetul de biologie, expunerea colecţiilor personale, jocuri de societate, de îndemânare ori distractive. Nu trebuie uitată nici tombola ale cărei bilete s-au epuizat încă de dimineaţă.
„ Responsabilitatea şi dragostea cu care s-au implicat cu toţii – elevi, părinţi, învăţători şi profesori- a transformat această zi într-o reuşită deplină” – ne-a declarat directorul şcolii, prof. Petruşca Tămăşan.
L.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!