Intre timp in Rusia - M-am dus sa tai copacul de pe marginea drumului
Va invitam sa urmariti un material video de tot rasul venit de la vecinii nostri rusi. De la comedie la soc, totul are un nume, Rusia. Daca v-am starnit curiozitatea, cititi mai departe.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Elevii de la mai multe şcoli din municipiul Satu Mare au primit cornuri cu furnici şi biscuiţi cu mucegai, firma furnizoare fiind amendată cu 15.000 de lei, informează, marţi, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC).
Local
Circulaţia se va desfăşura prin Ineu, pentru ca lucrările de modernizare a drumului Seleuş-Şicula să avanseze.
România
Preşedintele Comisiei pentru tineret şi sport din Senat, Bogdan Matei, i-a promis preşedintei Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, în cadrul conferinţei „Diplomaţia Sportivă”, care are loc, marţi, la Palatul Parlamentului, că săptămâna viitoare va depune o iniţiativă legislativă prin care ANS să beneficieze de 2% din taxa de licenţiere a societăţilor care activează în industria jocurilor de noroc.
Local
Adrian Wiener, deputat USR Arad, a infirmat zvonurile conform cărora ar pleca la PNL, însă a confirmat că a fost căutat de „aproape toate partidele”.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!