Campionul mondial Valentino Rossi a oferit o nouă lecţie de pilotaj, ieri, în Marele Premiu al Cataluniei, impunându-se în cursa clasei MotoGP după un duel electrizant cu Jorge Lorenzo, coechipierul său de la Fiat Yamaha.
Instalat la conducere cu trei tururi înaintea finalului, Rossi s-a văzut depăşit de un Lorenzo extrem de agresiv la finalul liniei drepte de la intrarea în ultimul tur. „Doctorul” şi-a păstrat cumpătul în spatele lui Lorenzo şi l-a atacat decisiv pe acesta în ultimul viraj al circuitului, obţinând astfel un succes extrem de important în economia campionatului. Podiumul cursei din Catalunia a fost completat de australianul Casey Stoner, pilotul principal al echipei de uzină Ducati nereuşind să ţină pasul cu echipierii de la Yamaha. Pentru Valentino Rossi, 30 ani, este a doua victorie stagională, dupa succesul obţinut în Marele Premiu al Spaniei de la Jerez. Italianul de opt ori campion mondial a bifat cu această ocazie succesul cu numărul 99 din carieră.
Ibericul Alvaro Bautista s-a impus în cursa clasei 250cc, pilotul echipei Mapfre Aspar Aprilia devansându-l cu 7.1 secunde pe japonezul Hiroshi Aoyama.
A CELEBRAT DIN GREŞEALĂ VICTORIA!
Italianul Andrea Iannone a obţinut primul loc la 125cc, după ce spaniolul Julian Simon a celebrat victoria cu un tur înainte de final, iar în cele din urmă s-a clasat pe locul patru!
D.L.
Citiți principiile noastre de moderare aici!