Introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurate, pe principalele paliere de asistenţă medicală, în scopul depistării unor afecţiuni grave, respectiv cancerele, hepatitele cronice B şi C, iar la gravide şi HIV/SIDA, constituie principala noutate a modificărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie.
Portalul web de pe care cetățenii români sau străini își pot genera certificatele digitale UE privind COVID este pregătit pentru lansarea din 1 iulie 2021. Specialiștii STS, care au dezvoltat întregul sistem informatic, au făcut ultimele optimizări, în conformitate cu prevederile OUG adoptată de Guvernul României, anunță Biroul de Presă al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS).
De la 1 iulie intră în vigoare o serie de normative care vor genera plusuri sau minusuri în bugetele populaţiei.
România
Începând cu 1 ianuarie 2025, nivelul accizelor pentru o serie de produse energetice și alcoolice va fi ajustat, conform Raportului privind situația macroeconomică pe anul 2025 și proiecția acesteia pe anii 2026-2028, publicat recent de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
Local
Doi arădeni au fost arestați preventiv pentru trafic internațional și intern de droguri de risc. La percheziții, polițiștii au găsit prăjituri cu canabis, iar în mașina unuia dintre suspecți - care tocmai ridicase un colet cu 7 kilograme de canabis - oamenii legii au găsit cocaină și un pistol.
România
Poliția olandeză a dezvăluit identitatea și a publicat fotografiile a doi dintre cei trei suspecți arestați în legătură cu furtul din 25 ianuarie a patru piese arheologice din România, între care coiful de aur de la Coțofenești, expuse la Muzeul Drents din Assen (nord), transmite vineri EFE, care califică decizia poliției olandeze drept un demers neobișnuit.
Local
Un bărbat din Vladimirescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins la furat la doar 5 zile după liberarea din penitenciar.
Local
O femeie din Arad a fost trimisă în judecată după ce a „uitat” să plătească produse în valoare de aproximativ 400 de lei la o casă de tip self-checkout din Kaufland.
1
Local
Drepturile persoanelor cu dizabilități și protecția acestora, în domeniul muncii, au fost reglementare și publicate în Monitorul Oficial.