BUCUREŞTI - Victor Hănescu a avansat două locuri în clasamentul ATP, până 29, aceasta fiind cea mai bună clasare din cariera sa, în timp ce lider rămâne ibericul Rafael Nadal 12.735 puncte, urmat de Roger Federer 10.620 puncte şi Andy Murray 9.230 puncte.
ARADON Sport local
Doar o echipă din trei a reușit să obțină puncte în liga a III-a. Progresul rămâne pe primul loc!.
Local
Doi arădeni vor ajunge în fața instanței după ce unul dintre ei l-a instigat pe celălalt să ucidă, cu un ciocan și o sapă, un câine. Întâmplarea a fost filmată de un vecin.
Mapamond
Aviaţia militară israeliană a lansat sâmbătă noaptea şi a continuat duminică cel mai intens bombardament din ultimul an asupra sudului Libanului. Militarii afirmă că au lovit circa 290 de ţinte, distrugând printre altele câteva mii de lansatoare de rachete ale grupării islamiste libaneze Hezbollah, transmite Reuters.
1
România
La Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 31,23 milioane de lei (peste 6,27 milioane de euro), informează Loteria Română.
Local
Controale la angajatorii care desfășoară activități în domeniile ,,Captarea, tratarea și distribuția apei” precum și ,,Colectarea și epurarea apelor uzate”.