aradon.ro Web analytics





UT Arad

Când reziliează Andrei Dumiter contractul cu UTA?
Mircea Rednic l-a sfătuit pe jucător: „I-am spus părerea, ce ar fi mai bine, acum este el cel care decide ce va face”.

Mapamond

Numărul celor ucişi în atacul de vineri de la târgul de Crăciun din Magdeburg a crescut la patru
Numărul celor ucişi în atacul de vineri de la târgul de Crăciun din Magdeburg a crescut la patru, iar numărul celor răniţi grav este de 41, au indicat sâmbătă surse de securitate citate de dpa.

ARADON Sport local

S-au remarcat la Cupa Meseș la box
ZALĂU. Opt pugilişti de la Box Club Motorul Arad au luat startul, recent, la Cupa Meseş, competiţie de tradiţie în peisajul sportului cu mănuşi din ţara noastră.

ARADON opinii

Albe şi negre. TREIZECI ŞI CINCI
Reprezintă numărul anilor care au trecut de la momentul în care Aradul a ieşit în stradă să manifeste împotriva regimului Ceauşescu. Al doilea oraş din ţară, după Timişoara, locul unde s-a aprins scânteia Revoluţiei din 1989, care a dus la căderea regimului comunist din România. Mânaţi de dorinţa de libertate, oamenii şi-au riscat viaţa în cel mai însângerat decembrie. Parcă fiind motivaţi (şi) de vorbele filozofului francez Brice Parain: „Dacă vrem să fim liberi, nu trebuie să ne fie frică de a muri”.

Local

Şedinţă pentru drumurile din nordul judeţului
ARAD. Sergiu Bîlcea, noul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, a „intrat în pâine” la câteva zile de la preluarea funcţiei de conducere.

Local

Cinci ani de puşcărie pentru Chişmorie
Cristian Chişmorie şi-a aflat sentinţa definitivă în dosarul privind obţinerea ilegală de fonduri europene: peste cinci ani de închisoare.

Local

Liceul German a ieșit în stradă
Făcând parte dintr-un amplu eveniment al comunității germane din Arad, Târgul de Crăciun al elevilor de la Liceul Teoretic A.M. Guttenbrun a fost organizat în centrul Aradului Nou.

Mapamond

Cazul profesororului decapitat în Franţa: Cei doi prieteni ai asasinului jihadist condamnaţi la câte 16 ani de închisoare
Naim Boudaoud şi Azim Epsirkhanov, cei doi prieteni ai asasinului profesorului francez Samuel Paty, decapitat în 2020, au fost găsiţi vinovaţi de complicitate la asasinat şi condamnaţi vineri la câte 16 ani de închisoare, relatează AFP. 1

România

CNA sesizează Parchetul General cu privire la agresiunea comisă de Diana Şoşoacă asupra echipei Antena 3
Consiliul Naţional al Audiovizualului sesizează Parchetul General cu privire la „agresiunea” comisă de către preşedinta SOS România, Diana Şoşoacă, asupra echipei postului Antena 3 CNN, în incinta Palatului Parlamentului, a anunţat, vineri, vicepreşedintele CNA Valentin Jucan. 5

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.