
Gimnastul arădean Adelin Kotrong - revenit în activitate după o perioadă de pauză în care s-a confruntat cu probleme medicale - a reuşit să „prindă” finala probei de sol din cadrul celei de a 69-a ediții a Campionatului Național de seniori desfăşurat la Cluj-Napoca. Emisarul CS Municipal Arad a ocupat locul 6, cu nota 13.900, la un „aparat” câştigat de veteranul Marian Drăgulescu (Steaua; 15.100).