
Din cauza grevei de la CFR, zeci de călători care circulau pe ruta Brad- Arad, cu un tren Inter-Regio privat, au fost abandonaţi în câmp, la mai bine de 10 kilometri de detinaţie. Oamenii nu au primit nicio explicaţie de la mecanic sau de la impiegatul din zonă, astfel că unii au luat-o pe jos, spre oraş, în timp ce bătrânii şi cei bolnavi au rămas în trenul oprit în plin câmp.
Local
Primăria Municipiului Arad a anunţat că timp de o lună circulaţia va fi restricţionată pe strada Făt-Frumos.
Local
Președintele PNL Arad a subliniat în cadrul unei conferințe de presă că va urmări dacă promisiunile tuturor policienilor locali din campania electorală vor fi și puse în aplicare. Printre acestea, parcarea din Avram Iancu este o prioritate.
România
Vicepreședintele american J.D. Vance a criticat joi din nou statele europene, pe care le-a acuzat de îngrădirea libertății de exprimare și de încălcarea valorilor comune cu SUA, dând încă o dată exemplul anulării alegerilor prezidențiale din România, în cadrul unui interviu acordat la Conferința Acțiunii Politice Conservatoare (Conservative Political Action Conference - CPAC).
14
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 20-02-2025 sunt următoarele:
România
Poliția olandeză a anunțat joi că a arestat un tânăr de 26 de ani, care ar avea legătură cu furtul artefactelor românești de la muzeul Drents din Olanda, scrie Agerpres.
România
Încă nu există niciun fel de intenție confirmată că sferele de influență la nivel mondial pot fi schimbate sau redistribuite, a declarat, joi, ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu.
5
Mapamond
Statele Unite vor ajunge să lase baltă Ucraina, așa cum au făcut-o deja în Afganistan, a declarat profesoara de relații internaționale Nina Hrușciova, nepoata fostului lider sovietic Nikita Hrușciov, într-un interviu acordat EFE.
13
Local
Tema din acest an a Festivalului, „Échos”, explorează modul în care poveștile și imaginile rezonează de-a lungul generațiilor.