Concertul virtual "Voyage" al grupului ABBA - ce a fost prezentat într-o sală special construită la Londra în mai 2022 şi care a vândut peste 1 milion de bilete - va porni într-un turneu mondial, a anunţat joi preşedintele Universal Music Group, Lucian Grainge, informează site-ul revistei americane Variety.
Local
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa campioanei olimpice, mondiale şi europene la spadă, Ana-Maria Brânză.
Mapamond
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru Afaceri Externe, Kaja Kallas, a afirmat luni că utilizarea activelor rusești înghețate pentru a acorda un împrumut Ucrainei este cea mai credibilă modalitate de a finanța Kievul, dar a recunoscut că, fără sprijinul Belgiei, țara în care se află majoritatea acestor active în Europa, ajungerea la un acord nu va fi foarte ușoară, informează EFE, dpa și AFP.
Mapamond
Regizorul Rob Reiner și soția sa, Michele Singer Reiner, au fost găsiți morți în locuința lor din Los Angeles. Presa americană relatează că ambii ar fi fost înjunghiați, iar poliția investighează cazul ca posibilă crimă.
România
Obținerea pensiei de urmaș devine un proces mai simplu pentru cei îndreptățiți să beneficieze de acest drept.