ARAD. Au fost stabilite cele două centre pentru examenul de titularizare din 13 iulie: Grupul Şcolar de Transporturi Auto „Henri Coandă” (tel.0257-280351) , situat pe strada Mărăşeşti, nr. 34, şi Liceul Teoretic „Adam Muller Guttenbrunn” din Aradul Nou, str. Posada nr.19 (tel. 0257-286402). Aici trebuie să îşi depună dosarele, până vineri 24 iunie, între orele 10-15, toţi cei care doresc să participe la concursul pentru ocuparea unui post în învăţământul preuniveristar.
SÂNTANA. Organizatorii evenimentului de la Sântana: Ligia Dorina Boar şi Adrian Ioan Ienci.
ARAD. Ieri a început etapa a doua de repartizare în licee. Absolvenţii claselor a VIII-a care nu au participat la prima etapă de repartizare computerizată în licee din diverse motive sau care nu au fost repartizaţi vor trebui să completeze fişele de opţiuni în până în19 iulie.
ARAD. La ultima probă a bacalaureatului 11 absolvenţi de clasa a XII-a au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă, potrivit informaţiilor furnizate de Laura Putnic, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad. Prinşi cu fiţuici asupra lor au fost obligaţi să părăsească sala de examen şi nu mai pot da examen decât în toamna anului viitor.
CNIPMMR Filiala Arad împreună cu partenerii săi, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, Universitatea „Eftimie Murgu” Reşiţa, Universitatea de Nord din Baia Mare, Adhoc Conseils – Franţa, EnAIP Veneto – Italia şi Sogesca Srl – Italia, din cadrul proiectului „Academia de Antreprenoriat – de la idee la afacere”, anunţă finalizarea Modului 1.
Președintele AUR, George Simion, a transmis un mesaj, marți, după ce judecătorii Curții Constituționale au respins contestația depusă de Călin Georgescu la decizia Biroului Electoral Central de invalidare a candidaturii sale la alegerile prezidențiale din luna mai.
2
Judecătorii Curții Constituționale au respins marți contestația depusă de Călin Georgescu, fiind menținută decizia Biroului Electoral Central de invalidare a candidaturii sale la alegerile prezidențiale din luna mai, au declarat pentru AGERPRES surse din CCR.
7
Calculatoare și componente IT de pe toate continentele, dintre care unele rare, se găsesc în colecția de aproximativ 5.000 de piese a lui Florin Mărcuș, un economist care și-a amenajat un muzeu într-o clădire din centrul orașului Arad și care speră să intre în Cartea Recordurilor cu cele 2.500 de procesoare pe care le-a adunat în ultimii ani.
2
O coproducție slovacă, cehă și maghiară, care vorbește despre ascensiunea naționalismului în Slovacia anilor 1940.
232 de persoane s-au prezentat la spital, iar în urma investigațiilor medicale de specialitate efectuate de către medicii de medicină de urgență, 102 au necesitat internare.
ARAD. La nici 17 ani, Alexandru Blidar este o speranţă a secţiei de atletism de la CS Universitatea Arad.
CS Universitatea Arad, cu fetele de la FCC UAV în componență, a câștigat Cupa României 3x3 feminin.