
Petru Antal, primarul orașului Pecica, a fost audiat la Postul de Poliție Pecica, în legătură cu infracțiunea de abuz în serviciu pe care o au în vizor oamenii legii. Săptămâna trecută, polițiștii au ridicat acte de la Primăria Pecica în legătură cu dosarul care vizează infracțiunea de abuz în serviciu.

Polițiștii au descins, luni dimineața, la sediul Primăriei, de unde au ridicat mai multe documente într-un dosar care este în cercetarea oamenilor legii din toamna anului trecut și vizează infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată. Este vorba despre o plângere a unui cetățean care a contestat o expropriere – care a vizat o suprafață de 800 de metri pătrați pe care s-au construit case prin ANL pentru romi – făcută de Primăria Pecica.
Local
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestația Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, ceea ce face că Laura Crișan (actuală Dronca) să revină în arest preventiv, după două luni în libertate.
Local
Consiliul Județean Arad anunță că va dota Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională cu echipamente.
România
Președinta USR, Elena Lasconi, a declarat miercuri că Biroul Național al partidului nu are puterea să numească un candidat la prezidențiale, subliniind că nu se retrage din cursă și că cei care o contestă sunt „o mână de trădători oportuniști”, o „gașcă” ce nu reprezintă partidul.
Mapamond
Președintele chinez Xi Jinping a cerut miercuri „întărirea legăturilor strategice cu țările învecinate” în prima sa apariție publică de când președintele american Donald Trump a crescut tarifele pentru țara asiatică la 104%, informează EFE.
1
Local
UVVG a deschis porțile celor peste două mii de liceeni arădeni, aflați în Campusul Universitar.
Local
11 arădeni au beneficiat de intervenții chirurgicale minim-invazive efectuate de către echipe mixte, alcătuite din medici urologi din Arad și București.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad luptă în această seară să egaleze scorul la general cu Sepsi în semifinalele LNBF.