ARAD. Doi pădurari sunt cercetați de polițiștii Serviciului Ordine Publică, fiind bănuiți de abuz în serviciu.
„Abuz al Poliției Locale Arad” este titlul unei filmări de aproape 5 minute care arată un polițist local în timp ce imobilizează un bărbat. Instituția spune că bărbatul ar fi făcut „gesturi nepotrivite” cu o fată de 12 ani.
Medicii l-au stabilizat şi îl ţin sub observaţie. Pe fir au intervenit şi cei de la Protecţia Copilului.
ARAD. Directorul unei firme, cu punct de lucru în Arad, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. Aceştia au descoperit că, în 2009, directorul firmei a cauzat un prejudiciu de peste 28.800 de lei.
ARAD.Preşedintele executiv al PC Arad, Leontin Aslău, a declarat că se vede nevoit să înainteze o nouă plângere penală împotriva primarului Gheorghe Falcă, deoarece acesta, în ciuda hotărârilor definitive şi irevocabile, i-a îngrădit din nou accesul la proprietatea de pe ştrand.
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Local
Dr. Gheorghe Domșa s-a stins din viață subit, chiar în ziua în care ar fi trebuit să își sărbătorească aniversarea.
2
Local
Timp de o săptămână elevii arădeni sunt în vacanță. Supranumita „vacanță de schi” delimitează modulele III și IV ale anului școlar.