Guvernul, la indicaţia preşedintelui Traian
Băsescu - sarcină trasată, prin intermediul
televiziunii, încă de acum patru luni -,
îşi va asuma răspunderea pe cele două
Coduri - Penal şi Civil. Se împlineşte,
astfel, vrerea lui Băsescu, după presiuni
permanente şi susţinute pe care le-a exercitat
asupra Cabinetului Boc, dar şi asupra
majorităţii parlamentare.
Traian Băsescu şi-a dorit să fie un
preşedinte-jucător şi i s-a împlinit.
Dar, ca în bancurile cu peştişorul
fermecat, dorinţa, odată împlinită, se
întoarce împotriva sa. Şi nu e singura
dorinţă care s-a întors
împotrivă-i.
Sărbătorirea celor 90 de ani de
administraţie românească a fost
confiscată de PD-L, care a transformat-o într-o
amplă manifestare cu caracter electoral.
Jonathan Scheele, înainte de a-şi încheia
misiunea în ţara noastră, spunea că
România este o ţară pe care, cu cât o
cunoşti mai bine, cu atât o înţelegi
mai puţin.
Vreme de trei zile, televiziunile au „tocat”
micii lui Vanghelie. Ne-au furnizat, până la
saturaţie, imagini cu mulţimea
înghesuindu-se la cei patru mici şi la paharul
de bere oferite de PSD. „Pomană
electorală”! -, clamau reporterii şi
comentatorii, adunaţi în studio ca
să-şi dea cu părerea despre minunea cu
mititei.
România
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, a anunțat, joi, la Timișoara, că forarea „tunelurilor pentru urși” de pe autostrada A1 Lugoj – Deva va demara în luna martie.
România
Ceferiști, militari în rezervă, polițiști, mineri, silvicultori, siderurgiști și alte categorii profesionale, dar și pensionari s-au adunat vineri, începând cu ora 13:00, în Piața Victoriei, unde vor protesta până la ora 16:00, nemulțumiți de legislația în domeniul pensiilor, al salarizării și de legislația echivalentă pentru sistemul de apărare, siguranță și ordine publică, precum și de măsurile luate prin recenta „ordonanță a austerității”.
Local
Doi bărbați au fost arestați preventiv pentru furt calificat și doi pentru complicitate la furt calificat, după ce au furat componente ale rețelei de telecomunicații, la Șagu.
România
Ziua Unirii Principatelor Române este sărbătorită, în fiecare an, la 24 ianuarie.
UT Arad
Patronul celor de la FCSB a anunțat că nu sacrifică meciul de la Arad, oferind și câteva indicii.
Local
Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a fost prins de polițiști beat la volan, având permisul de conducere anulat. Bărbatul a mai fost condamnat pentru infracțiuni la regimul rutier.
UT Arad
Galeria echipei UTA se va reuni la Intim, după care va veni în marș spre stadion. „Haideți să reunim peluza și tribunele într-o mare de steaguri și fulare!”
3
Mapamond
Preşedintele american, Donald Trump, a reafirmat joi, într-o intervenţie online la forumul economic mondial de la Davos, că doreşte să se întâlnească cu omologul său rus, Vladimir Putin, pentru a opri războiul în Ucraina, ţară despre care a spus că este pregătită să încheie un acord cu Rusia, fără a oferi însă vreun detaliu concret, consemnează agenţiile internaţionale de presă.
5