ARAD - Acoperisul casei unui ineoan este pe punctul de a se prăbuşi din pricina unor lucrări stradale.
Paștile sau Paștele este sărbătorit în întreaga lume, având semnificații diferite în culturile și religiile de pe glob.
Arătările Mântuitorului după Învierea Sa din morți sunt în conștiința Bisericii în număr de unsprezece, după numărul ucenicilor rămași credincioși Lui, după trădarea unuia dintre cei doisprezece, spre a-i pregăti pentru misiunea ce acum le revenea lor de a continua vestirea evangheliei în toată lumea.
Orașul Arad găzduiește în perioada 22 -27 aprilie 2025, cea de-a 43-a ediție a fazei naționale a Olimpiadei Naționale de Geografie, un eveniment de prestigiu în calendarul competițiilor școlare din România.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că Învierea lui Hristos este izvor de pace și bucurie și a atras atenția asupra consumului de droguri - „o mare primejdie pentru viața oamenilo”.
UTA a aniversat 80 de ani chiar în Vinerea Mare, iar cei de la Liga Profesionistă de Fotbal i-a dat Cezarului ce e a Cezarului. Nu înainte să „încurce borcanele”, că așa-i în România. Dar, totul s-a reparat și UTA a jucat de ziua ei.
Aradon.ro și Jurnal Arădean urează tuturor cititorilor un Paște fericit! Hristos a înviat!
Biserica ne invită pe toți, astăzi, spre lumina cea adevărată, care este Hristos Domnul, cel Înviat, oferindu-ne luminarea vieții noastre, prin învățătura Sa, prin prezența Sa vie, plină de Duhul cel Sfânt în viața noastră, a afirmat sâmbătă episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul.
Rezultatele extragerilor loto duble din data de 19-04-2025 sunt următoarele: