aradon.ro Web analytics





ARAD. Deputatul PSD de Arad, Dorel Căprar consideră că în modul de abordare al Guvernului Ponta în negocierile cu FMI s-a ţinut cont de interesele oamenilor, de românii cu venituri reduse fără a fi necesare tăieri de pensii şi salarii.
Arad. Înainte de Revelion, Adrian Marțian anunța, de la Arad, că negociază cu trei tehnicieni preluarea băncii tehnice a UTA-ei. Era vorba de Sorin Bălu, Adrain Falub (foto) și Tibor Selymes.
Prin intermediul unor terţi şi cu banii Primăriei economisiţi prin eficientizare termică, şapte şcoli vor beneficia de reabilitare.
ARAD. În cadrul unei conferinţe de presă a PNL Arad, deputatul Mihai Calimente a reiterat opoziţia fermă a liberalilor faţă de articolele din Codul insolvenţei, promovat de Guvern, care ar putea aduce atingere libertăţii presei.
ARAD. Semnarea noului acord cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană, un acord de tip preventiv, este considerată de deputatul Dorel Căprar ca fiind un semn de credibilitate pe care România îl dă investitorilor.

Local

POLITIC. Falcă, raportor pentru transport și turism
Gheorghe Falcă spune că infrastructura de transport este strategică pentru conectivitate, securitate și competitivitate în Europa.

Mapamond

Încă trei ostatici israelieni au fost eliberați de gruparea islamistă palestiniană Hamas
După 484 de zile de captivitate în Fâșia Gaza, ostaticii Ofer Kalderon, Yarden Bibas și Keith Siegel au fost predați sâmbătă de gruparea islamistă palestiniană Hamas reprezentanților Crucii Roșii, în Khan Yunis și în orașul Gaza, informează agențiile internaționale de presă.

România

Guvernul a aprobat proiectul de buget pentru acest an
Guvernul a aprobat sâmbătă proiectul de buget pentru anul în curs, construit pe o creștere economică de 2,5% și un deficit bugetar de 7% din PIB.

Mapamond

Furt tezaur dacic: Cei trei suspecți rămân în arest preventiv încă două săptămâni
Cei trei suspecți care au fost arestați în legătură cu furtul artefactelor românești de la muzeul Drents din orașul Assen (nordul Olandei - n.r.), vor rămâne în arest preventiv pentru încă două săptămâni, în conformitate cu decizia luată vineri de un judecător de instrucție, a anunțat Serviciul Procuraturii Publice (OM), citat de publicația olandeză NL Times.

Local

Scandalagiu "înarmat" cu un cuțit, încătușat de polițiștii locali
ARAD. Poliția Locală anunță că o patrulă a reținut un bihorean care făcea scandal pe străzile din Arad. Mai mult, acesta avea asupra lui un cuțit, lucru care i-a făcut pe polițiștii locali să îl încătușeze, până la sosirea oamenilor legii din cadrul IPJ Arad.

Mapamond

SUA: Un avion cu cu șase persoane la bord s-a prăbușit în Philapelphia
Un avion de transport medical de mici dimensiuni, cu șase persoane la bord, s-a prăbușit în Philadelphia, la scurt timp după decolare, vineri, a anunțat Administrația Federală a Aviației (FAA) din SUA, transmit sâmbătă dpa și Reuters, notează Agerpres.

România

O fetiță de 12 ani s-a aruncat de pe o clădire din Lupeni. A fost adusă la Spitalul „Louis Țurcanu” din Timișoara
O fată de 12 ani din Lupeni a fost transportată de urgență la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara după ce s-a aruncat de la aproximativ 10 m înălțime.

România

Un Imperio a plecat la drum, fără vatman
Un tramvai identic cu cele care circulă în orașul nostru ar fi plecat singur pe șine, în Brăila.

Advertorial

Educație prin Șah, la Atrium Mall! – 8 februarie

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.