Zeci de persoane au fost trimise în judecată de procurori, fiind acuzate de înşelăciune şi fals.
Coordonatorul M10 Arad, Mircea Pereş şi alţi 26 de arădeni sunt fondatori la nivel naţional
TURNU. Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Bucureşti, urmărit general pentru infracţiuni informatice a încercat să iasă din România cu acte false.
ARAD. Trei unități bancare din Arad au fost „țepuite” de două persoane, o femeie și un bărbat, cu aproape 30.000 de lei. Inculpații – pentru că deja procurorii arădeni au dispus trimiterea lor în judecată – au obținut credite bancare cu acte false, faptele având loc în anul 2007.
Poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac au descoperit 2.696 de litri şi 354 de kg de pesticide, în valoare de 220.000 de lei, fără documente de provenienţă.
Mapamond
Ministerul rus de Externe a transmis joi că Statele Unite trebuie să-și formuleze politica privind încheierea conflictului din Ucraina, urmând ca după această clarificare Moscova să-și poată fundamenta propria poziție în funcție de acțiunile specifice ale Washingtonului, potrivit unei declarații date de purtătoarea de cuvânt a acestui minister, Maria Zaharova, relatează Reuters.
Mapamond
Fostul primar al micului oraş croat Zupanja şi măcelarul său au fost arestaţi joi, edilul fiind suspectat că a deturnat fonduri publice pentru a cumpăra 1,5 tone de kulen, un cârnat uscat foarte popular în Balcani, informează AFP.
România
Fostul ministru de Externe, Teodor Baconschi, a afirmat, joi, că există o obligaţie civică de a rezista în cazul a ceea ce a numit „o restauraţie” de tip naţional-comunist, pro-putinist, antioccidental, radical eurosceptic.
România
Preşedintele USR, Elena Lasconi, şi-a reiterat joi intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale din luna mai, menţionând că are susţinerea partidului şi că sunt false informaţiile privind un sprijin din partea europarlamentarului Vlad Voiculescu pentru Nicuşor Dan.
România
Corpul de control al prim-ministrului a constatat „deficiențe sau lacune legislative” în ceea ce privește protejarea patrimoniului cultural, precum și abateri de la respectarea cadrului juridic ce reglementează exportul temporar de bunuri culturale mobile clasate în cazul artefactelor din tezaurul dacic expuse în Muzeul olandez Drents din Assen.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 06-02-2025 sunt următoarele:
UT Arad
Victoria de la Iași l-a făcut pe antrenorul UTA-ei să spună că se gândește la primele șase locuri, deși știe că nu va ajunge acolo.
2