Punctul de vedere al ISJ Arad referitor„ la acuzaţiile nefondate adresate de primarul Gheorghe Falcă Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad”.
ARAD. Şi tot la capitolul acuzaţii, preşedintele Traian Băsescu a mai declarat, în timpul conferinţei organizate de către Fundaţia Mişcarea Populară că este "revoltat" că agenţia de rating Standard & Poor s încă menţine România la evaluarea de "junk", adică ţară nerecomandată pentru investiţii, spunând că această agenţie este "extrem de incorectă" faţă de România.
Nepotul lui Abel a declarat în faţa instanţei că unchiul său i-a spus că familia Buleu e capabilă de orice.
BUCUREŞTI. Floriţă Boloş, judecătoarea din Ineu care a fost condamnată la 4 ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie, speră încă la libertate.
ARAD. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat pentru viol în formă continuată.
România
Luni seara, 25 noiembrie, câteva sute de tineri s-au adunat în Piața Universității din București pentru a protesta împotriva lui Călin Georgescu, candidat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
România
Turul întâi s-a încheiat cu o surpriză de proporții pentru mai toată lumea. Lupta în turul al doilea se va purta între independentul pro-rus Călin Georgescu și USR-ista pro-europeană Elena Lasconi. Câți români au votat, ce județe au excelat la prezență, care au fost codașele, unde a câștigat fiecare dintre principalii candidați și cine este marele pierzător al scrutinului de duminică?
România
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, „fără niciun fel de negociere”, pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.
1
Local
Luni după-masă organizația USR Arad a transnmis un comunicat de presă prin care le mulțumește arădenilor pentru vot, mobilizare și încredere.
1
România
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.
2