Ulei în loc de sânge, bătaie primită de la poliţişti şi cheia maşinii lui Abel, indiciile din audierile de joi de la tribunal.
Deputatul Claudia Boghicevici sancționează modul în care Guvernul USL a încheiat negocierile cu FMI.
Deputatul Claudia Boghicevici spune că Guvernul face experimente pe seama pensionarilor.
ARAD.Consilierul municipal Glad Varga îl critică pe liderul PC Arad, Mircea Purcaru, că „îşi schimbă poziţia după cum bate vântul...politic”.
ARAD. Adrian Ţolea, secretar general al PDL Arad, reproşează USL că atunci când era în opoziţie critica strategia energetică a României, iar acum, ca şi în alte domenii economice, aplică măsurile elaborate de guvernele PDL.
Local
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest își propune ca anul 2025 să fie un an al inovării.
România
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au respins, sâmbătă, propunerea de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
1
România
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, arată că una din schimbările importante prevăzute de noile planuri-cadru pentru învățământul liceal este că numărul de ore nu mai este alocat unor discipline în primul rând de către minister, ci au un cuvânt mai important de spus școala și elevul.
Mapamond
Elicopterul Black Hawk care s-a ciocnit cu un avion de pasageri miercuri la Washington se afla într-un zbor de antrenament pe o rută esențială pentru misiunea rar discutată de a evacua oficiali de rang înalt în eventualitatea unui atac asupra SUA, au declarat oficiali citați de Reuters.
Local
ISU Arad ar urma să se doteze cu echipamente de antrenament, totul cu fonduri europene nerambursabile.
România
Ministerul Educației și Cercetării a pus vineri în consultare publică planurile-cadru pentru liceu.
Mapamond
Fostul președinte al Germaniei, Horst Koehler, care a ocupat această funcție între anii 2004 și 2010, a murit sâmbătă, la vârsta de 81 de ani, au declarat autoritățile, informează AFP.
1