ARAD. Deşi campania electorală este neaşteptat de calmă, apar tot mai multe acuze. Cu câteva zile înainte de marea „finală” a localelor, combatanţii devin tot mai agitaţi şi mai nervoşi, acuzându-se unii pe ceilalţi, inclusiv de violenţe fizice.
ARAD. O organizaţie internaţională acuză încălcarea drepturilor deţinuţilor din centrul de refugiaţi de la Horia, conducerea centrului neagă toate acuzele.
ARAD. Mişcarea Arădeană susţine, prin intermediul unui comunicat de presă, că „guvernarea locală Falcă-PDL face un nou abuz împotriva drepturilor cetățenești, prin interzicerea filmării în timpul ședinței publice de Consiliu Local de luni, 6 februarie”.
ARAD. Deputatul Mihai Calimente consideră „frauduloasă” decizia Curții Constituționale cu privire la caracterul constituțional al Legii asistenței sociale, contestată de către USL, după ce a fost adoptată de către Camera Deputaților.
ARAD. „Democraţia este strivită de clasa politică portocalie. PDL calcă în picioare jertfa atâtor români care şi-au dat viaţa pentru libertate. Fără a ţine seamă de respect faţă de mamele care şi-au pierdut copiii în Revoluţia din 89, faţă de copiii care au crescut fără părinţii jertifiţi pentru libertatea noastră, PDL ignoră şi orice regulă scrisă sau nescrisă”, apreciază deputatul Ciprian Luca, referindu-se la modificările aduse scrutinului de anul viitor.
România
Judecătorii Curții Constituționale au respins marți contestația depusă de Călin Georgescu, fiind menținută decizia Biroului Electoral Central de invalidare a candidaturii sale la alegerile prezidențiale din luna mai, au declarat pentru AGERPRES surse din CCR.
Local
Calculatoare și componente IT de pe toate continentele, dintre care unele rare, se găsesc în colecția de aproximativ 5.000 de piese a lui Florin Mărcuș, un economist care și-a amenajat un muzeu într-o clădire din centrul orașului Arad și care speră să intre în Cartea Recordurilor cu cele 2.500 de procesoare pe care le-a adunat în ultimii ani.
1
Evenimente
O coproducție slovacă, cehă și maghiară, care vorbește despre ascensiunea naționalismului în Slovacia anilor 1940.
Local
232 de persoane s-au prezentat la spital, iar în urma investigațiilor medicale de specialitate efectuate de către medicii de medicină de urgență, 102 au necesitat internare.
Local
Un proiect al Primăriei adresat persoanelor fizice și juridice din municipiu, pentru ca Aradul „să devină un oraș mai verde și mai frumos”.
3
ARADON Sport local
ARAD. La nici 17 ani, Alexandru Blidar este o speranţă a secţiei de atletism de la CS Universitatea Arad.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad, cu fetele de la FCC UAV în componență, a câștigat Cupa României 3x3 feminin.