aradon.ro Web analytics





ARAD. Peste 50 de câini au fost adoptați în ultimele două luni de la Adăpostul de Câini de pe strada Bodrogului. În luna februarie au fost 24 de adopții, iar în luna martie numărul acestora a crescut la 32 de adopții.
ARAD. Un copil din Caraş-Severin şi-a găsit părinţi în Arad. Copii din Arad şi-au găsit familii în Timiş, Dolj şi Ilfov. Deşi în primele luni de la intrarea în vigoare a noii Legi a adopţiilor, lucrurile se mişcau destul de greoi la nivelul judeţului Arad, acum se pare că stăm ceva mai bine. Cel puțin așa susține Aurora Lupaş, şef Serviciu protecţie de tip familial şi adopţie din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Arad.
ARAD. Deşi se aştepta ca noua Lege a adopţiilor (intrată în vigoare în luna aprilie a acestui an) să grăbească procedura adopţiei şi, implicit, să conducă la creşeterea numărului de copii adoptaţi, nu s-a întâmplat deloc aşa.

Ştiri sportive

Real Madrid - Atletico 2-1, în optimile Ligii Campionilor. Arsenal face scor cu PSV (7-1)
Real Madrid, deținătoarea trofeului, a învins-o pe Atletico Madrid cu scorul de 2-1, marți seara, pe Stadionul „Santiago Bernabeu”, în prima manșă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, în timp ce Arsenal a surclasat-o pe PSV cu 7-1, la Eindhoven.

Mapamond

Zelenski spune că va colabora cu Trump pentru pace. Propune Rusiei un armistițiu
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a declarat marți gata să lucreze sub leadershipul lui Donald Trump pentru a obține o pace durabilă în Ucraina, în toiul tensiunilor cu Casa Albă ilustrate prin suspendarea ajutorului militar al SUA pentru Ucraina, informează AFP. 2

Mapamond

Deputații opoziției din Serbia au aruncat cu grenade fumigene în interiorul parlamentului și s-au luat la bătaie
Deputați de opoziție din Serbia au aruncat marți cu grenade fumigene în interiorul parlamentului în semn de protest față de politicile guvernului, scrie Agerpres. Un deputat a făcut AVC după incident.

România

Ciolacu, după ce Rusia pretinde că Georgescu este anchetat la cererea UE: Rusia nu poate transmite pe cine să anchetăm
Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu, Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și nu poate fi un model de bune practici de democrație, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, marți, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Totul, după afirmații ale SVR despre Călin Georgescu. 7

UT Arad

Se vând bilete la meciul UTA - Dinamo
3

Local

Primele bilete de tratament din 2025

Local

APIA primește cereri de plată pentru anul 2025

Local

Apa se întrerupe în Vladimirescu și Arad
Continuă lucrările de înlocuire a contoarelor vechi cu unele noi, cu citire la distanță, lucru ce duce la întreruperea furnizării apei potabile.

Mapamond

Marea Britanie îşi va simplifica procedurile pentru achiziţia de material militar
Guvernul britanic va simplifica procedurile sale pentru achiziţia de material militar şi va „reduce birocraţia care încetineşte aprovizionarea în echipamente de apărare, de la nave până la muniţii”, a anunţul marţi executivul de la Londra, la o săptămână după ce a anunţat o creştere a cheltuielilor în domeniu, informează AFP.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.