
Sub genericul „Căte un drum spre fiecare vis”, în anul în care împlinesc 20 ani de la înfiinţare, Christian Tour vine în întâmpinarea turiştilor arădeni cu o propunere de nerefuzat: Charter către Antalya cu plecare de pe Aeroportul Arad. Peste 30 de reprezentanţi ai agenţiilor de turism din judeţul nostru au participat la Workshop-ul de lansare a Charterului cu destinaţia Antalya.
Şapte curse aeriene care ar fi trebuit să aterizeze sau să decoleze, luni dimineaţă, pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca sunt afectate de ceaţă, unele având întârzieri între patru şi opt ore, altele fiind anulate sau redirecţionate spre alte aeroporturi.
UT Arad
ARAD. Revenit între buturile echipei UTA după o accidentare care l-a ţinut departe de gazon o perioadă lungă de timp, portarul Dejan Iliev a primit vestea convocării la reprezentativa ţării sale chiar înaintea meciului de la Buzău.
Evenimente
Luna martie 2025 aduce pe scena Filarmonicii Arad invitați din România, Ungaria și Spania, dar și o serie de tinere talente de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi”.
Local
227 de persoane s-au prezentat la spital, iar în urma investigațiilor medicale de specialitate efectuate de către medicii de medicină de urgență, 123 au necesitat internare.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Pe o vreme potrivnică, cu ploaie rece şi vânt puternic, pe stadionul „Iolanda Balaș-Soter” din Bucureşti a avut loc Campionatul Național de iarnă la aruncări lungi.
Local
ARAD. Primăria Municipiului Arad continuă acțiunile de revitalizare a spațiilor verzi prin plantarea de arbori în mai multe zone din oraș.
Mapamond
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este „cea mai bună contribuție” pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald Trump și Volodimir Zelenski în Biroul Oval, relatează AFP.
ARADON opinii
Echipa fanion a Aradului, UTA, a ajuns în „Cartea Recordurilor”. Din păcate, în sens negativ. Exclusiv din vina antrenorului Mircea Rednic. Cel care (cam) trăieşte din amintiri. Vremurile în care câştiga campionate sunt apuse, iar acel loc 7 ocupat cu UTA la finele sezonului trecut nu poate intra la categoria performanţă, chiar dacă „Strâmbu” nu scapă nici o ocazie să-l ridice în slăvi.
4
România
Românii de pretutindeni pot cumpăra, în premieră, titluri de stat TEZAUR prin Ghișeul.ro.