Tinerii care doresc să înceapă o afacere se pot înscrie într-un program ce le oferă o finanţare de până la 10 mii euro.
ARAD. Un moment de neglijenţă ar putea să îl coste foarte scump pe un fost consilier judeţean. Acesta a folosit laptopul de serviciu pentru a stoca diverse contracte şi informaţii personale, iar, când mandatul i s-a finalizat, laptopul a ajuns în posesia unui alt consilier judeţean.
ARAD. Deputaţii USL Arad Dorel Căprar şi Flavius Măduţa, împreună cu prefectul Cosmin Pribac, au continuat seria consultărilor cu mediul de afaceri arădean, mediate de asociaţia patronală UGIR. Ei s-au întâlnit cu Gheorghe Maxinan şi Sorin Henţ, reprezentanţii Tehnodomus, una dintre firmele de construcţii importante din Arad.
Abaterile financiar contabile ale administrației din Sebiș au fost estimate de inspectorii Curții de Conturi la peste 7 milioane lei.
E.ON Gaz a inaugurat marţi, la Cluj-Napoca, un Centru Business, care va furniza servicii de contabilitate pentru toate companiile Grupului E.ON. Prezent la inaugurare, primarul Clujului, Emil Boc, nu s-a putut abţine să nu amintească de micile probleme avute cu E.ON.Gaz în trecut.
Local
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest își propune ca anul 2025 să fie un an al inovării.
România
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au respins, sâmbătă, propunerea de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
România
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, arată că una din schimbările importante prevăzute de noile planuri-cadru pentru învățământul liceal este că numărul de ore nu mai este alocat unor discipline în primul rând de către minister, ci au un cuvânt mai important de spus școala și elevul.
Mapamond
Elicopterul Black Hawk care s-a ciocnit cu un avion de pasageri miercuri la Washington se afla într-un zbor de antrenament pe o rută esențială pentru misiunea rar discutată de a evacua oficiali de rang înalt în eventualitatea unui atac asupra SUA, au declarat oficiali citați de Reuters.
Local
ISU Arad ar urma să se doteze cu echipamente de antrenament, totul cu fonduri europene nerambursabile.
România
Ministerul Educației și Cercetării a pus vineri în consultare publică planurile-cadru pentru liceu.
Mapamond
Fostul președinte al Germaniei, Horst Koehler, care a ocupat această funcție între anii 2004 și 2010, a murit sâmbătă, la vârsta de 81 de ani, au declarat autoritățile, informează AFP.
1