ARAD. Preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Noua Republică, Ion Stan, consideră că ministrul daniel Constantin ar trebui să demisioneze.
Cheltuielile de personal au ajuns la peste 1 milion de lei în cadrul Direcţiei Agricole.
ARAD. Senatorul PDL, Traian Igaş, îi acuză pe parlamentarii arădeni ai USL că au votat pentru fiscalizarea agriculturii, împotriva agricultorilor din judeţ, cărora le-au promis sprijin.
ARAD. Mai mult de jumătate din proiectele depuse de agricultori, fermieri sau pescari la APDRP (Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Arad) au fost declarate eligibile pentru a fi finanțate din fonduri europene și doar pentru un procent de 39% au fost și aprobate fonduri.
ARAD. În fiecare an Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad alcătuieşte un Top al firmelor din judeţ, Competiţia mediului economic arădean este una acerbă, iar firmele ce ajung să fie premiate au rezultate remarcabile.
Mapamond
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o țară tulburată în fața amenințărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.
Local
Bonusul de 100.000 de euro pe care l-a primit la pensionare, dar și reangajarea lui Țigan pe postul de director al Direcției Silvice Arad au provocat un cutremur în Romsilva.
1
România
Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș a făcut publice informații șocante referitoare la motivele care au condus la arestarea a trei angajați ai Spitalului de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță din Ștei și punerea celui de-al patrulea sub control judiciar, sub acuzația că au agresat fără motiv mai mulți pacienți.
2
România
Președintele AUR, George Simion, și-a depus vineri candidatura la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din luna mai.
1
Local
Toth Csaba, fostul prefect vreme de mai bine de patru ani, a fost numit în funcția de subprefect al județului.
2
România
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, joi, o clarificare privind noile cărți de identitate ce vor fi emise începând cu 20 martie 2025.
1
Local
Într-o acțiune a polițiștilor locali la Liceul Tehnologic de Electronică și Automatizări „Caius Iacob”.
1
Evenimente
Filmul despre celebrul compozitor german va fi proiectat miercuri seara la Cinematograful „Arta”.