Nu-i bine să fii muncitor în agricultură dacă locuieşti în municipiu, dar nici economist sau contabil.
Peste 23.000 de hectare de culturi agricole au fost afectate de seceta şi de canicula din ultimele săptămâni.
Suprafaţa terenurilor neproductive şi degradate din municipiu se ridică la peste 280 de hectare.
BUCUREŞTI/ARAD. Ministrul agricultorii, Daniel Constantin, a anunţat că ministerul pe care îl conduce va dispune, începând de săptămâna viitoare, de un serviciu special care se va ocupa de relaţia cu firmele de asigurări.
ARAD. Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Arad a lansat un nou serviciu dedicat arădenilor pasionaţi de cultivarea plantelor sau creşterea animalelor.
România
Președintele AUR, George Simion, și-a depus vineri candidatura la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din luna mai.
Local
Toth Csaba, fostul prefect vreme de mai bine de patru ani, a fost numit în funcția de subprefect al județului.
România
Deputatul George Becali a anunțat vineri că a demisionat din AUR, exprimându-și nemulțumirea față de decizia partidului de a strânge semnături pentru Anamaria Gavrilă, lidera POT, în vederea candidaturii acesteia la alegerile prezidențiale, potrivit News.ro.
România
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, joi, o clarificare privind noile cărți de identitate ce vor fi emise începând cu 20 martie 2025.
Local
Într-o acțiune a polițiștilor locali la Liceul Tehnologic de Electronică și Automatizări „Caius Iacob”.
Evenimente
Filmul despre celebrul compozitor german va fi proiectat miercuri seara la Cinematograful „Arta”.
România
Curtea Constituțională a publicat, vineri, motivele pentru care a menținut decizia Biroului Electoral Central (BEC) de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale organizate în luna mai.
10