aradon.ro Web analytics





ARAD. Recesiunea pare să părăsească încet, încet sectorul privat al economiei din judeţul nostru. Pe de o parte vorbim de o apreciere cu 13 procente a economiei locale în primele şase luni ale anului, iar pe de altă parte ne referim la scăderea treptată a şomajului.

ARAD. 15 persoane fizice şi juridice din localităţi aparţinând Adminsitraţiei Fiscale din Chişineu Criş au primit somaţii. Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad s-a văzut nevoită să emită aceste somaţii ca formă de executare silită pentru acei contribuabili care nu şi-au îndeplinit obligaţiile stabilite prin lege. Lista celor somaţi se poate consulta şi pe site-ul DGFP Arad - www.finantearad.ro, la rubrica Valorificări şi anunţuri.

ARAD. Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad a derulat în această lună o campanie privind cazurile de muncă nedeclarată. Agenţii ITM au controlat 16 agenţi economici, au aplicat 12 sancţiuni contravenţionale, dar nu au descoperit niciun caz de muncă fără forme legale.

ARAD. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad intenţionează să organizeze în luna septembrie trei cursuri de formare, potrivit prognozei publicate pe site-ul Agenţiei Naţionale. Cursurile ar urma să vizeze instruirea şi recalificarea profesională a 56 de arădeni.

ARAD. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad atrage atenţie persoanelor care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, pentru care se datorează contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj, că trebuie să se prezinte în cel mai scurt timp, la sediul AJOFM Arad, situat în municipiul Arad, str. Calugareni, nr. 1A, tel. 0257-211230, în vederea depunerii Declaraţiei privind asigurarea în sistemul asigurărilor pentru şomaj.

România

Ilie Bolojan: „Mă suspend din calitatea de membru al PNL. Îl voi propune pe Cătălin Predoiu ca președinte interimar al partidului”
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, luni, că se suspendă din partid, ca urmare a faptului că va prelua funcția de președinte interimar al României, precizând că în ședința Biroului Politic Național îl va propune pe Cătălin Predoiu ca șef interimar al partidului.

UT Arad

UTA, căzută total cu CFR Cluj
Trupa lui Dan Petrescu a fost mai valoroasă și s-a impus fără niciun fel de probleme, cu 4-1. 1

UT Arad

Prima repriză UTA - CFR Cluj, în imagini

România

Demisia președintelui Klaus Iohannis a ajuns la Parlament
Demisia lui Klaus Iohannis din funcția de președinte al României a ajuns, luni, la Parlament.

România

Demisie Iohannis| CCR a primit cererea pentru a constata vacanța funcției de președinte al României
Curtea Constituțională a primit luni seară cererea pentru a constata vacanța funcției de președinte al României, în urma demisiei lui Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni.

România

Patru persoane care au participat la protestul din Piața Victoriei au fost amendate cu 5.500 de lei pentru instigare la manifestări violente
Jandarmii au identificat și sancționat contravențional patru persoane, cu amenzi în valoare totală de 5.500 de lei, pentru instigarea, inițierea sau recurgerea la acțiuni violente sau alte manifestări, cu intenția de tulburare, în orice mod, a adunărilor publice. 1

Local

Sfârșit de săptămână cu sute de amenzi aplicate
ARAD. Inspectoratul de Poliție Județean Arad anunță că, în cele trei zile aferente sfârșitului de săptămână care tocmai s-a încheiat, au fost desfășurate o serie de acțiuni pe șoselele din județul nostru, acțiuni soldate cu aplicarea a peste 200 de sancțiuni contravenționale.

Local

Au furat benzină din două locuri
ARAD. În noaptea de 6/7 februarie, polițiștii Biroului de Ordine Publică au fost sesizați despre faptul că o persoană necunoscută încearcă să sustragă combustibil dintr-o benzinărie, în recipiente de plastic.

Local

Palatul Administrativ, iluminat în roșu
Aradul a optat pentru iluminarea Palatului Administrativ și a Pasarelei Pietonale peste râul Mureș, alăturându-se demersului simbolic al STS prin care se promovează apelarea responsabilă a numărului unic de urgență.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.