Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a declarat miercuri că Transnistria este dispusă să accepte ajutorul Uniunii Europene pentru a depăşi criza energetică profundă provocată de întreruperea aprovizionării cu gaze ruseşti la începutul acestui an, potrivit EFE şi media de peste Prut.
Ajutoare de urgenţă de aproape 1,8 milioane lei au fost aprobate, joi, în şedinţa de Guvern, pentru sprijinirea a 430 de familii şi de persoane singure care fie se află în situaţii de necesitate cauzate de incendii, fenomene meteorologice severe, fie în situaţii deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la creşterea riscului de excluziune socială.
România
Poliția olandeză a dezvăluit identitatea și a publicat fotografiile a doi dintre cei trei suspecți arestați în legătură cu furtul din 25 ianuarie a patru piese arheologice din România, între care coiful de aur de la Coțofenești, expuse la Muzeul Drents din Assen (nord), transmite vineri EFE, care califică decizia poliției olandeze drept un demers neobișnuit.
Local
Un bărbat din Vladimirescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins la furat la doar 5 zile după liberarea din penitenciar.