Albe şi negre. TREIZECI ŞI CINCI

Reprezintă numărul anilor care au trecut de la momentul în care Aradul a ieşit în stradă să manifeste împotriva regimului Ceauşescu. Al doilea oraş din ţară, după Timişoara, locul unde s-a aprins scânteia Revoluţiei din 1989, care a dus la căderea regimului comunist din România. Mânaţi de dorinţa de libertate, oamenii şi-au riscat viaţa în cel mai însângerat decembrie. Parcă fiind motivaţi (şi) de vorbele filozofului francez Brice Parain: „Dacă vrem să fim liberi, nu trebuie să ne fie frică de a muri”.

Albe şi negre. Vrem rezultate. Nu, strâmbe!

Albe şi negre. Nu e nimic pierdut, dar nu ne lua de proşti!

Echipa de suflet a arădenilor, UTA, a început neaşteptat de slab sezonul de Superligă, în condiţiile în care antrenorul Mircea Rednic a avut timp să formeze un lot competitiv şi un buget mai mare pentru achiziţiile de jucători de valoare. Numai că Mister adoptă o tactică parşivă: „Cu excepţia mea, toată lumea e vinovată”, ca să îl cităm pe autorul de aforisme Valeriu Butulescu.

Albe și negre. Încotro sportul arădean?

Visul oricărui sportiv de performanţă este să ajungă să concureze la Jocurile Olimpice. Întrecere supremă, organizată din patru în patru ani. De la Montreal 1976, unde Gheorghe Megelea cucerea medalia de bronz în proba de aruncare a suliţei, cu o performanţă de 87,16 metri, luptătorul de greco-romane Roman Codreanu urca pe a treia treaptă a podiumului la categoria plus 100 kg, iar canotoarea Elisabeta Lazăr îşi agaţă la gât bronzul olimpic la finalul probei de 4 plus 1 rame, Aradul a avut mereu prezenţe la Olimpiadă. Fără întrerupere. Până la ediţia care stă să înceapă la Paris...

Albe și negre. Un ochi râde, altul plânge