Un concept mai mult decat interesant, Alfa Romeo 6C. Acest studiu de design vine din partea unui tanar designer.
Spionii auto au reusit sa surpinda in timpul testelor noul Alfa Romeo 4C Coupe. Aflaa care sunt diferentele dintre prototip si concept-car.
La cea de-a cincea întâlnire din cadrul Proiectului Multilateral Comenius „Healthy Journey”.
ARAD. Arădenii s-au trezit azi dimineaţă într-un decor desprins parcă din poveştile lui Andersen. Locuitorilor din Alfa au avut nevoie de un curaj deosebit să ia la pas zăpada de pe trotuare, care în multe locuri ajungea până la genunchi, ori vâtul tăios care îţi ardea faţa.
ARAD. Cartel Alfa s-a solidarizat cu sindicatele europene şi a organizat o pichetare la Prefectura Arad. Acţiunea nu a avut amploarea celor din alte ţări europene, doar aproximativ 20 de sindicalişti protestând la Prefectură, însă i-a readus pe sindicalişti în prim-planul vieţii sociale din municipiu.
Mapamond
Ucraina a acceptat termenii unui acord asupra resurselor sale minerale cu Statele Unite, fără clauze nefavorabile Kievului, iar președintele Volodimir Zelenski l-ar putea semna încă de vineri în cursul unei vizite la Washington, a indicat marți un înalt responsabil ucrainean, citat de AFP.
România
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional! O femeie a murit pe loc după ce o bucată de gheață de pe o clădire s-a prăbușit peste ea în Chiajna, Ilfov.
Mapamond
Noi imagini obținute prin telescopul VLT (Very Large Telescope), aparținând Observatorului European Austral (ESO), au identificat o galaxie eliptică neobișnuită care își canibalizează vecinii mai mici și care pare să se apropie de o nouă țintă, transmite Space.com care citează un studiu publicat în revista Astronomy & Astrophysics.
România
Candidatul PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, afirmă că România nu trebuie să trimită trupe în Ucraina.
4
Local
Reprezentanții Registrului Auto Român spun că multe piese din schimb care ajung pe piață sunt neconforme.
4
Local
Echipa de robotică a Liceului Național de Informatică din Arad a dominat competiția desfășurată la Timișoara.
Local
ARAD. Deputatul PNL Arad Geanina Pistru a arătat, într-o declarație politică susținută în Parlament, că reformele și dezvoltarea sunt prioritare.