TIMIȘOARA. Dosarul în care magistratul Floriță Boloș, de la Judecătoria Ineu, este judecată pentru luare de mită bate pasul pe loc. A fost a șasea înfățișare în fața magistraților Curții de Apel Timișoara, dar și de această dată tot fără folos.
ORADEA. Procesul în care primarul localităţii Zărand este judecat pentru luare de mită a mai trecut printr-un termen. Și de această dată, la fel ca și la termenele precedente, judecata pe fond a fost amânată. Și asta pentru că procurorii nu au reușit să întocmească un referat de evaluare a menținerii stării de arest a inculpatului.
ARAD. Judecătorii Tribunalului Arad au amânat pentru 27 septembrie dosarul inculpaţilor (români şi italieni) care sunt judecaţi pentru că au închiriat 18 maşini din străinătate, mai exact din 7 ţări din Spaţiul Schengen, le-au adus în România şi le-au vândut la schrot-uri sau în ţări precum Ucraina, prejudiciul în acest caz fiind estimat la aproximativ 250.000 de euro, potrivit procurorilor DIICOT Arad – cei care au instrumentat dosarul.
ORADEA. Procesul în care primarul Zărandului, Florin Moț, este acuzat de luare de mită a fost amânat încă o dată. Din păcate, niciunul din magistrații Tribunalului Bihor, unde se judecă acest dosar, nu a fost dispus să dea informații referitoare la motivul care a dus la această amânare.
ARAD. Magistrații Tribunalului Arad au amânat din nou recursul pe revizuirea sentinței care vizează retrocedarea Nadășului către familia Colțeu, moștenitorii unei rude a unui grof maghiar, potrivit unor testamente prezentate în instanță.
Mapamond
Noua Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen a fost aprobată miercuri de Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, relatează agenţiile internaţionale de presă.
România
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni, la Bistriţa, că formaţiunea pe care o conduce va anunţa doar în 2 decembrie care este recomandarea Uniunii pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, prioritare fiind alegerile parlamentare din 1 decembrie.
Advertorial
Yoga este o practică străveche care a depășit granițele spiritualității și a devenit un pilon al sănătății moderne. Oferă o multitudine de beneficii fizice, mentale și emoționale, fapt dovedit de studiile de specialitate și de numărul mare de practicanți. Yoga a fost inițial privită ca o modalitate de a îmbunătăți flexibilitatea, însă a evoluat într-o practică holistică și acum este recunoscută pentru impactul profund asupra bunăstării generale. Cercetările contemporane evidențiază multiplele avantaje pe care le aduce, de la creșterea rezistenței fizice până la diminuarea stresului și îmbunătățirea sănătății mentale.
1
Advertorial
Tentațiile culinare se găsesc la fiecare colț de stradă, iar ritmul alert de viață uneori nu îți permite să faci cele mai bune decizii când vine vorba de ce pui în farfurie, astfel menținerea greutății optime a devenit provocare constantă. Dacă te aflii în această situație, sigur te întrebi: cum reușesc unii să-și mențină silueta, în timp ce alții se luptă mereu cu fluctuațiile de kilograme? Răspunsul nu stă în dietele drastice sau în înfometare, ci în găsirea unui echilibru pe termen lung care să ofere o greutate stabilă.
Local
Mai mult sprijin pentru familii și copii, o dezvoltare a condițiilor de trai în fiecare localitate și locuințe pentru tineri, toate fac parte din programul UDMR.
România
Curtea Constituţională a României urmează să discute joi, la ora 11:00, solicitările lui Cristian Terheş şi Sebastian Constantin Popescu, candidaţi la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.